Liderul opoziției ruse, Aleksei Navalnîi, își revine după otrăvire. Încă două laboratoare au confirmat diagnosticul
Aleksei Navalnîi, un important opozant al președintelui rus, Vladimir Putin, se simte mai bine și poate coborî pentru puțin timp din pat, au anunțat medicii de la spitalul din Berlin unde este internat. Acesta a fost scos din coma indusă medical săptămâna trecută.
"Pacientul a fost scos cu succes de pe ventilaţie mecanică", a transmis spitalui Charite într-un comunicat.
Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, vechi oponent al preşedintelui Vladimir Putin, se află în comă indusă de pe 20 august. Atunci, avionul cu care se reîntoarcea la Moscova, de la Tomsk, a aterizat de urgență în Omsk după ce acesta și-a pierdut cunoștința. Este posibil ca Navalnîi să fi fost otrăvit cu un ceai pe care l-ar fi băut în aeroportul din Tomsk înainte de a urca în avion. După două zile, liderul opoziției ruse a fost transportat în Germania.
La începutul acestei luni, Germania a anunțat că testele toxicologice realizate la un laborator militar din țară au produs ”o dovadă fără echivoc” că Navalnîi a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din clasa Noviciok . Luni, autoritățile din Berlin au transmis că alte două laboratoare, din Franţa şi Suedia, au ajuns la aceeași concluzie. Liderii europeni așteaptă o explicaţie din partea Kremlinului, care neagă orice implicare.
”Facem din nou apel către Rusia să dea explicaţii cu privire la evenimente. De asemenea, suntem în strâns contact cu partenerii noştri europeni pentru următorii paşi", a spus purtătorul de cuvânt al guvernului german. Steffen Seibert. Acesta a reiterat că otrăvirea opozantului rus constituie "o gravă încălcare" a Convenţiei privind Armele Chimice. Declarația survine după ce Berlinul a adus cazul Navalnîi în discuţie la Organizaţia pentru Interzicerea Armelor, informează Agerpres.
În urmă cu doi ani, tot cu un agent neurotoxic din grupa Noviciok au fost otrăviţi, în Marea Britanie, fostul agent dublu rus Serghei Skripal şi fiica sa, Iulia. Cei doi au supravieţuit, însă un cetăţean britanic care a intrat în contact cu respectiva substanţă a decedat. Respectivul agent neurotoxic a fost conceput în perioada sovietică în scopuri militare.