MENIU

Liderul ANTIVACCINIST al extremei drepte din Austria are COVID-19

Liderul antivaccinist al extremei drepte din Austria FOTO: Profimedia images

Liderul formaţiunii austriece de extremă dreapta, Herbert Kickl, cunoscut pentru scepticismul său faţă de vaccinarea anti-Covid-19, a anunţat luni că s-a infectat.

Într-o postare pe Facebook, Kickl a precizat că el şi familia sa au dezvoltat simptome.

De când a început pandemia, partidul său respinge măsurile antiepidemice decise de guvern şi le califică drept limitări ale libertăţii. Herbert Kickl a prezentat luna aceasta un aşa-numit ’’plan B” de combatere a virusului, în care sugerează ca în locul vaccinării să se pună accentul pe tratarea timpurie a bolnavilor de Covid-19. El a pledat şi pentru folosirea ivermectinei ca tratament.

Cu campania sa antivaccinare şi în favoarea unor terapii nerecomandate, liderul extremei drepte austriece a primit în mod repetat critici din partea medicilor şi guvernului de la Viena.

În Austria a intrat în vigoare de astăzi un lockdown impus persoanelor nevaccinate.

Mai multe articole despre:
covid coronavirus antivaccinist lider politic