Liderii USR PLUS, ședință după scandalul cu PNL de la Primăria Capitalei: Florin Cîțu, discuții cu Dan Barna pe bugetul blocat
Liderii USR PLUS se întâlnesc în ședință după scandalul cu PNL. Ei vor decide ce fac mai departe după ce ieri consilierii USR PLUS au blocat bugetul Capitalei. Sunt probleme în mai multe județe din țară. Premierul Cîțu l-a chemat la discuții pe Barna, dar și pe consilierii care au boicotat votul.
Liderii USR PLUS spun că intenționează să soluționeze situația care a creat tensiuni. Dan Barna a dat asigurări că bugetul Capitalei va fi aprobat în perioada următoare. Liderul USR s-a oferit să se implice în mediere și a subliniat că „respectarea lucrurilor negociate este esențială”.
Și Premierul Florin Cîțu a comentat situația bugetelor locale respinse din cauza neînțelegerilor dintre PNL și USR PLUS. Prim-ministrul a spus că, în privința situației de la Capitală, va avea o discuție cu Dan Barna, vicepremier din partea USR PLUS, pentru a clarifica lucrurile.
La rândul său, primarul în funcție a făcut apel la echilibru și înțelepciune. Nicușor Dan a precizat că așteaptă propunerea USR PLUS pentru bugetul Capitalei, o variantă care să respecte pe deplin obiectivele de investiții deja discutate, dar și dorințele locuitorilor Bucureștiului.
Bugetul Bucureștiului, în forma propusă de primarul general Nicușor Dan, nu a fost adoptat, miercuri, în ședința Consiliului General al Municipiului București.
Proiectul de buget a fost respins cu 22 de voturi „împotrivă”, 17 voturi „pentru” și 14 „abțineri”.
Bugetul a fost respins după ce grupul consilierilor USR PLUS, cel mai numeros din Consiliul General, a anunțat că nu îl va vota întrucât ar avea veniturile supraevaluate.