MENIU

Liderii UE vor să grăbească decizia privind planul de relansare. Ce spun Ursula von der Leyen şi Angela Merkel

ursula von der leyen

Preşedinta Comisiei Europene şi cancelarul german au pus joi presiune pe partenerii lor europeni pentru a ajunge rapid la un acord asupra planului de relansare al Uniunii Europene, transmite AFP. ''Există o imensă presiune a timpului, dar această criză este cea care dictează viteza. Fiecare zi contează şi, pentru a reuşi această sarcină gigantică, trebuie ca fiecare stat membru să privească dincolo de micile sale interese'', a afirmat Ursula von der Leyen într-o videoconferinţă de presă comună cu cancelarul german, a cărui ţară a preluat la 1 iulie preşedinţia semestrială a Consiliului UE, citată de Agerpres.

''Ar fi bine să se ajungă la un acord în iulie. Dacă avem nevoie de mai mult timp, aceasta nu ar fi alegerea bună, dar ar trebui să continuăm să lucrăm'', a afirmat, la rândul său, Angela Merkel.

Un summit al statelor UE este prevăzut pentru 17-18 iulie la Bruxelles, aceasta fiind prima reuniune faţă-în-faţă a liderilor Celor 27 după începerea pandemiei de COVID-19.

''Trebuie să ajungem la un acord în cursul verii, nu îmi pot imagina absolut deloc o altă opţiune'', a adăugat şefa executivului german.

Planul de relansare, de care vor beneficia în special ţările din sud, cele mai afectate de criza COVID-19, suscită rezerve din partea a patru state membre - Ţările de Jos, Austria, Suedia şi Danemarca.

Mai multe articole despre:
Comisia Europeana germania