Liderii de top europeni, prezenți în România, la Summitul Inițiativei celor Trei Mări. Toți ochii, ațintiți spre Palatul Cotroceni - La eveniment ar putea să ajungă și Zelenski
România devine zilele acestea capitala diplomației din regiune! Cei mai importanți lideri din Europa se vor afla, timp de două zile, în țara noastră, unde se desfășoară summitul Inițiativa celor Trei Mări. Miercuri, înalții oficiali vor fi primiți atât la Palatul Cotroceni, cât și la Palatul Victoria, iar printre ei s-ar putea număra inclusiv președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Președintele României, Klaus Iohannis, va găzdui miercuri, 6 septembrie 2023, la Palatul Cotroceni, cea de-a VIII-a ediție a Summitului Inițiativei celor Trei Mări (I3M), anunță Administrația Prezidențială într-un comunicat.
Potrivit sursei citate, la evenimentul la nivel înalt vor fi prezenți reprezentanți din toate cele 12 state participante la Inițiativă (Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia, alături de țara gazdă, România), partenerii strategici ai I3M (Statele Unite, Comisia Europeană și Germania), o serie de invitați speciali (Grecia, Ucraina, Republica Moldova, Japonia, Regatul Unit, Franța, Turcia), precum și reprezentați ai unor importante organizații internaționale (Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană de Investiții, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială).
În marja Summitului, va fi organizată joi, 7 septembrie, de către Guvernul României, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, Klaus Iohannis, o nouă ediție a Forumului de Afaceri al I3M.
În cadrul lucrărilor Summitului, Klaus Iohannis va prezenta rezultatele mandatului României la conducerea I3M (iunie 2022 – septembrie 2023), reflectate, de asemenea, în Declarația Comună a Summitului, care va fi adoptată la finalul discuțiilor.
Aceasta va constitui un reper important pentru activitățile viitoare ale I3M, vizând direcțiile de acțiune pentru dezvoltarea interconectărilor transfrontaliere în domeniul infrastructurii de transport, al energiei și al digitalizării, dar și privind consolidarea și diversificarea instrumentelor financiare ale Inițiativei. Prin adoptarea Declarației de la București, Grecia va deveni cel de-al 13-lea stat participant la Inițiativă, iar Ucraina și Republica Moldova vor obține calitatea de state participante asociate la I3M.
"Președintele României va evidenția importanța politică și potențialul Inițiativei celor Trei Mări de a contribui la reducerea decalajelor de dezvoltare dintre statele participante la I3M și restul statelor membre ale Uniunii Europene, prin consolidarea conectivității strategice europene pe axa Nord-Sud. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis va reliefa contribuția Inițiativei celor Trei Mări la întărirea coeziunii în cadrul UE și aprofundarea legăturilor transatlantice, procese pe care țara noastră le-a susținut pe durata întregului mandat la conducerea Inițiativei", se arată în comunicatul citat.
Totodată, Iohannis va sublinia că, la peste un an și jumătate de la începutul agresiunii brutale și ilegale a Rusiei împotriva Ucrainei, I3M a reconfirmat validitatea conceptului său și urgența implementării obiectivelor sale, în actualul context geopolitic această platformă de dialog politic la nivel înalt devenind un important instrument pentru consolidarea rezilienței regionale și europene. Președintele Klaus Iohannis va încuraja totodată dezvoltarea de noi instrumente și parteneriate care să catalizeze investiții în proiectele I3M prioritare, inclusiv prin crearea unui nou Fond de Investiții, care să continue activitatea celui inițiat la Summitul de la București din 2018, și examinarea celor mai eficiente modalități de creare a unui Fond de Inovare al Inițiativei.
Cu ocazia Summitului, va fi actualizată și lista proiectelor prioritare strategice, prima astfel de listă fiind lansată cu prilejul Summitului precedent de la București.
România este primul dintre statele participante la I3M care organizează pentru a doua oară un Summit al Inițiativei, după cel găzduit cu succes de Președintele României la București, în perioada 17-18 septembrie 2018.
Cu ocazia primului Summit de la București, au fost adoptate decizii esențiale pentru viitorul Inițiativei, precum: agrearea listei proiectelor prioritare majore de interconectare în domeniile transportului, energiei şi digital; organizarea primului Forum de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări; lansarea rețelei Camerelor de Comerț a I3M (prin semnarea Declarației comune de înființare a acestei rețele); inițierea procedurii de lansare a Fondului de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări (prin semnarea Scrisorii de Intenție privind crearea acestuia).
Programul Summitului Inițiativei celor Trei Mări este disponibil pe site-ul Administrației Prezidențiale.