MENIU

Lider USR: "Diaspora ar trebui să fie reprezentată de 34 de parlamentari, faţă de 6 în prezent"

Fostul ministru Daniel Funeriu a declarat că Diaspora ar trebui reprezentată de 30-40 de parlamentari, idee la care aderă și deputatul Cătălin Drulă, membru în Biroul Naţional al USR, care solicită punerea în practică a acestei prevederi, imediat după alegerile prezidenţiale.

După ce fostul ministru Daniel Funeriu a afirmat că diaspora ar trebui să fie reprezentată în Parlament de 30-40 de parlamentari, deputatul Cătălin Drulă, membru în Biroul Naţional al USR, aminteşte că o prevedere de acest fel se află în acordul semnat de USR cu PNL înainte de învestirea Guvernului Orban.

Drulă solicită punerea în practică a acestei prevederi, imediat după alegerile prezidenţiale.

"Diaspora trebuie să fie corect reprezentantă în Parlamentul României. Acesta este pct. II lit. C al Acordului semnat între USR și PNL la învestitura Guvernului Orban.

În prezent, Diaspora este reprezentată în Parlament de 4 deputați și 2 senatori. Adică 1,29% din numărul total de parlamentari (6 din 465).

Prezența la vot în Diaspora, ca procent din total, a evoluat astfel la ultimele alegeri:

- parlamentare 2016: 1,45%

- europarlamentare 2019: 4,02%

- prezidențiale tur 1: 7,21%

- prezidențiale tur 2: ??? (probabil se va depăși procentul de la tur 1)

Dacă luăm procentul de prezență din 10 noiembrie de la turul 1, o reprezentare proporțională pentru Diaspora ar fi de 34 de parlamentari. Iar în prezent sunt doar 6.

De luni încolo trebuie ca prevederile Acordului să devină realitate. “Să facem toate demersurile necesare”, cum spune Acordul, pentru modificarea legislației electorale în perspectiva alegerilor din 2020. Corecta reprezentare a Diasporei și votul în 2 tururi pentru primari sunt priorități absolute", scrie Cătălin Drulă pe Facebook.

Mai multe articole despre:
vot diaspoar parlamentari diaspora