Liberation: "Statul paralel" a fost inventat pentru a deturna opinia publică
Nimeni nu a ştiut să definească ce este statul paralel, scrie publicaţia franceză Liberation. Acest termen, destinat să rămână vag, "a fost inventat pentru a deturna opinia publică şi pentru a disculpa anumite persoane".
Cu ocazia unei manifestaţii organizate pe 9 iunie de stânga aflată la putere în România, Liviu Dragnea, liderul Partidului Social-Democrat (PSD) a agitat în repetate rânduri mulţimea în legătură cu pericolele «statului paralel», «un sistem care se foloseşte în mod ilegitim de instituţiile statului»
"Fiecare dintre noi poate fi atins de mâna lungă a statului paralel", a avertizat Dragnea.
În legătură cu evenimentul care a strâns circa 150 000 de persoane, AFP raporta că «au fost împrăştiate pliante care îi invitau pe bucureşteni să coboare în stradă „pentru a apăra democraţia şi a spune stop statului paralel care vrea să controleze România».
O strategie politică
Contactată de CheckNews, Irène Costelian, corespondentul Libération la faţa locului, explică faptul că "nimeni nu a ştiut să definească ce este statul paralel". Acest termen, destinat să rămână vag, "a fost inventat pentru a deturna opinia publică şi pentru a disculpa anumite persoane", făcând referire la afacerile de corupţie în care este implicat preşedintele Camerei Deputaţilor.
Reamintim că în timpul iernii anului 2017, mii de persoane au ieşit în stradă pentru a cere demisia lui Liviu Dragnea.
Liderul PSD vizează în special justiţia. Statul paralel s-a constituit, în opinia sa, din "procurori corupţi, din şefa DNA Laura Codruta Kovesi şi din magistraţii având legături cu serviciile secrete".
Aceste acuzaţii se înscriu într-o campanie dezlănţuită împotriva DNA, care în curând ar putea fi dizolvat, scrie Liberation citat de Rador. La sfârşitul lunii mai, Curtea Constituţională a decis să îl constrângă pe preşedintele român Klaus Iohannis să decidă revocarea Laurei Kovesi, solicitată de PSD. Şi aceasta în ciuda protestelor opoziţiei şi ale comunităţii internaţionale, transmite AFP.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, acuzând un complot generalizat, se înscrie în linia altor responsabili politici. New York Times dezvăluie într-un articol consacrat manifestaţiei din 9 iunie că «limbajul utilizat la miting a fost similar celui utilizat de preşedintele Trump pentru a ataca anchetele privind campania sa electorală». Publicaţia raportează că Liviu Pleşoianu, un deputat PSD, a salutat în engleză «lupta preşedintelui Trump împotriva statului profund [deep state] american». O formulă similară cu cea utilizată de Liviu Dragnea.
În 2014, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a invocat de asemenea existenţa unui stat paralel după dezvăluirea unui scandal de corupţie ce îl viza.