Liber pentru români în Bulgaria! Autoritățile de la Sofia au ridicat, joi, toate restricțiile legate de Covid
Românii pot intra în Bulgaria prin toate punctele de trecere a frontierei fără să mai prezinte un test PCR sau antigen negativ pentru Covid, un certificat de vaccinare sau un document care să ateste că au trecut prin boală. Decizia este valabilă de joi, 27 mai.
Un ordin în acest sens a fost emis de ministrul sănătăţii, Stoicio Kaţarov.
Ordinul impune o interdicţie temporară pentru sosirile din India, Bangladesh, Nepal, Myanmar, Bhutan, Sri Lanka, Pakistan, Maldive, Brazilia şi ţări şi teritorii din Africa. Interdicţia nu li se aplică însă cetăţenilor bulgari, rezidenţilor permanenţi sau deţinătorilor de permise de şedere pe termen lung şi nici membrilor lor de familie. Cei din urmă vor fi obligaţi să intre zece zile în carantină după sosirea în țară potrivit Agerpres.