Lia Olguța Vasilescu le-a pus gând rău elevilor care chiulesc. Famiile acestora, afectate direct
Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, atrage atenția că ajutorul social acordat unei familii va fi diminuat în funcție de absențele nemotivate pe care le au copiii la școală. Mai exact, dacă un copil are 10 absente, se va tăia 20% din ajutorul social al familiei lui, iar dacă are 20 de absente nemotivate i se va tăia 50% din ajutorul social.
În acest sens există deja în vigoare o ordonanță de urgență, existând familii care își retrag copiii de la școală tocmai pentru a primi ajutor social.
Ea a mai arătat că există familii aflate la cea de-a treia generație de șomeri și că în aceste familii copiii sunt retrași de la școală înainte de a termina clasa a VIII-a, tocmai pentru a nu avea o meserie și a putea deveni asistați social.
De aceea, din luna august a intrat în vigoare o ordonanță care prevede că, după ce un elev a acumulat mai multe absente nemotivate, familiei sale să îi fie diminuat ajutorul social.
"Este în vigoare o ordonanță de urgență care prevede faptul că, dacă un copil are 10 absente nemotivate la școală, se va tăia 20% din ajutorul social al familiei respective. Dacă are 20 de absente nemotivate i se va tăia 50% din ajutorul social. Exista deja un proiect de lege în Parlamentul României care prevede că o persoană care a refuzat un loc de muncă nu va mai primi ajutor social sau indemnizația de șomaj", a spus ministrul Muncii.