LG va pune capăt producției de televizoare cu plasmă
LG Electronics Inc a anunțat marți că va înceta producția de televizoare cu plasmă până la finele lunii noiembrie, pentru a putea să-și concerteze eforturile pe televizoarele cu cristale lichide și cele cu tehnologie OLED, transmite Reuters, potrivit AGERPRES.
Într-un comunicat bursier, LG a precizat că decizia adoptată marți de Consiliul de Administrație reflectă scăderea cererii pentru televizoare cu plasmă, în condițiile în care aceste operațiuni au fost responsabile pentru 2,4% din veniturile înregistrate în anul 2013 de LG.
Potrivit firmei de cercetare de piață NPD DisplaySearch, în anul 2015 vânzările globale de televizoare cu plasmă vor scădea până la 500.000 de unități, de la 5,2 milioane unități în 2014, în condițiile în care televizoarele LCD au devenit principalul produs de pe piața globală.
'Am încercat să menținem aceste activități cât mai mult timp posibil. Însă în pofida eforturilor noastre aceste activități nu mai reprezintă o afacere viabilă', a declarat purtătorul de cuvânt al LG, Ken Hong.
Analiștii susțin că displayurile cu plasmă nu pot să concureze cu LCD-urile în ceea ce privește rezoluția ecranului și de asemenea consumă mai multă energie electrică și generează mai multă căldură decât un LCD. 'Toți acești factori combinați îi determină pe marii producători să se concentreze pe tehnologia LCD', a declarat analistul IBK Securities, Eo Kyu-jin.
Grupul japonez Panasonic Corp a anunțat încă din luna octombrie a anului trecut că va renunța la producția de televizoare cu plasmă iar în luna iulie a acestui an firma sud-coreeană Samsung SDI Co Ltd a anunțat și ea că va înceta producția de paneluri cu plasmă la finele lunii noiembrie.