MENIU

LG G3 vine oficial în România. Cum se prezintă telefonul cu cea mai mare rezoluție

LG G3 a fost lansat oficial în România. Sud-coreenii își aduc cel mai nou smartphone la un preț de 2.700 de lei. Iată ce îl face meritoriu pentru o investiție.

LG a lansat G3 în România, la fel ca pe plan global, sub deviza „Simple is the new smart“ şi vine cu dotări foarte bune. Are, în primul rând, un ecran de 5,5 inci la o rezoluție 2K, ceea ce înseamnă 2.560×1.440 pixeli, cu o reproducere foarte bună a culorilor, un nivel foarte bun al luminozității și un alb „ca pe hârtie“. Mai mult, are un procesor Snapdragon 801 tactat la 2,5Ghz şi 2 sau 3GB de memorie RAM Spaţiul de stocare poate fi de 16 sau de 32 GB, extensibil prin card microSD. Bateria este una mare, de 3.000 mAh. Totuși, trebuie reținut că și ecranul consumă mai mult decât unul full HD.

Al doilea aspect interesant al lui LG G3 este camera foto. Are 13 megapixeli, stabilizare optică a imaginii și focalizare cu ajutorul unui fascicul laser. LG susține că folosește același sistem pe care poliția îl are în radarele de înregistrare a vitezei. Această tehnologie, pe LG G3, îi permite să realizeze fotografii focalizate chiar și în situații cu luminozitate redusă, măsurând distanţa dintre cameră şi subiect.

LG G3 va fi disponibil în România la un preț de 2.700 de lei, în trei nuanțe de culoare. Este compact, este mai bine construit decât LG G2, iar butoanele de volum și Power au rămas pe spate, dar sunt mai bine integrate în carcasa telefonului. Mâine, pe Playtech, vom avea un review cu LG G3. Deocamdată, doar un preview video și foto.

Tastatura Inteligentă (Smart Keyboard): Tehnologia adaptabilă învaţă, pe măsură ce tastaţi, cum să scrieţi cât mai repede şi cu cât mai puţine greşeli. Tastatura inteligentă reduce erorile de scriere cu până la 75 la sută prin urmărirea şi analizarea obiceiurilor privitoare la dactilografiere şi intuieşte ce cuvânt intenţionează utilizatorul să tasteze. Poziţia tastaturii poate fi, de asemenea, ajustată pentru a se potrivi mai bine poziţiei mâinilor şi degetelelor utilizatorului. Tastele individuale pot fi, de asemenea, personalizate cu simboluri utilizate frecvent, pentru o accesare mult mai rapidă. Citeste mai mult pe playtech.ro.

Mai multe articole despre:
null