Leguma care vindecă diabetul şi obezitatea. Remediu pentru alte peste o sută de afecţiuni
Această legumă are calităţi vindecătoare incontestabile, fiind folosită cu succes în dieta a peste o sută de afecţiuni. De fapt, este un fel de antidot la multe dintre relele alimentaţiei moderne deoarece are un conţinut scăzut de zahăr, reglează activitatea pancreasului şi, prin conţinutul ridicat de clorofilă, detoxifică organismul.
Potrivit Formula AS, toate varietăţile de păstăi sunt bune în terapie, cu condiţia să fie sănătoase, fără brunificări, fără porţiuni deshidratate sau cu coloraţia schimbată. Cu cât fasolea are, indiferent de soiul său, o coloraţie mai vie, mai intensă, cu atât are o acţiune mai puternică.
Un consum ridicat de fasole verde încetineşte asimilarea zaharurilor, datorită conţinutului de fibre alimentare al acestei leguminoase, ceea ce menţine constantă glicemia şi protejează pancreasul. În sezon, se recomandă curele cu o durată de o lună, timp în care se consumă 5-6 zile pe săptămână acest aliment. Din fericire, pe timpul sezonului rece, poate fi consumată fasolea păstăi conservată prin congelare, care are efecte la fel de bune în ţinerea sub control a diabetului. Consumul frecvent de fasole verde este de natură să scadă glicemia prin acţiune directă (tecile de fasole conţin substanţe hipoglicemiante), dar şi prin stimularea activităţii pancreasului. Ca atare, se recomandă consumarea, de măcar trei ori pe săptămână, a unei porţii de fasole verde, dacă suferiţi de diabet de tip 1 sau 2.
O porţie mare de păstăi (240 de grame), gătite cu puţin ulei, condimente şi ceapă verde, conţine mai puţin de 300 de calorii, în schimb, creează o senzaţie de saţietate durabilă, constituind un felul doi mai mult decât îndestulător. De aceea, acest aliment este un adevărat medicament de slăbit, recomandat cu atât mai mult cu cât stimulează tranzitul intestinal şi are proprietăţi diuretice, ajutând, astfel, la o scădere mai rapidă în greutate. Persoanele care au nevoie să slăbească şi să-şi stabilizeze rezultatele ar trebui neapărat să-şi introducă în dieta săptămânală fasolea verde. Aceasta poate fi deopotrivă garnitură sau fel principal de mâncare, diminuând cantitatea de calorii consumate la fiecare masă, împiedicând reapariţia rapidă a senzaţiei de foame. Nu în ultimul rând, fasolea verde împiedică depunerea rapidă a excesului de glucoză, sub forma straturilor de grăsime, întrucât această legumă are un indice glicemic foarte scăzut.