Leguma care luptă cu succes cu două tipuri de cancer - slăbește puterea tumorilor
Ceapa este un aliment de bază în multe tipuri de preparate, gustul ei dulceag fiind şi pe placul românilor. Pe lângă aroma savuroasă care o dă în mâncare, ceapa are şi beneficii nutritive, iar un anumit tip de ceapă ucide chiar şi celulele canceroase.
În comerţ există multe tipuri de ceapă – ceapă galbenă, ceapă dulce, şalotă, ceapă verde, ceapă roşie şi lista ar putea continua. Fiecare dintre aceste tipuri vine la pachet cu numeroase beneficii pentru organism.
Ceapa galbenă, cea mai comună, este eficientă pentru tratarea răcelilor şi afecţiunilor respiratorii, ajută la eliminarea toxinelor din organism şi îmbunătăţeşte migrenele.
Ceapa dulce sau arpagicul are un conţinut scăzut de sulf şi mai ridicat de apă, este cunoscută pentru că îmbunătăţeşte sănătatea osoasă, reduce inflamaţiile şi îmbunătăţeşte digestia.
Şalota sau ceapa franţuzească conţine vitamina A, vitamina C şi antioxidanţi, care aduc beneficii precum: ajută la prevenirea şi la tratarea alergiilor, ţin sub control nivelul de zahăr din sânge, îmbunătăţesc circulaţia sângelui.
Ceapa verde este preferata tuturor în sezonul cald, este bună la dietă, deoarece conţine puţine calorii şi este bogată în antioxidanţi şi în numeroase substanţe care ajută la reglarea glicemiei şi la protejearea inimii, la întărirea inumităţii, dar şi la sănătatea sistemului digestiv.
Dintre toate tipurile de ceapă, soiul roşu este cel mai eficient în uciderea celulelor cancerului de sân şi de colon, potrivit unui studiu publicat în „Food Research‟, citat de Thehealthy. Însă acesta nu este singurul studiu care ne arată că această ceapă este una dintre cele mai sănătoase legume pe care le poţi mânca. Cercetătorii de la Universitatea din Guelph (Canada) au analizat cinci soiuri diferite de ceapă şi au realizat că acest tip ce ceapă a ucis cele mai multe celule canceroase.
Culoarea închisă a cepei roşii indică un nivel mai ridicat de antocianină, un pigment care creşte eficacitatea quercetinei (o moleculă care acţionează precum un aliat natural pentru imunitate şi sănătate), substanţă care se găseşte în ceapă. Potrivit autorului studiului Abdulmonem Murayyan: „ceapa activează căi are ucid celulele canceroase. Ea crează un mediu nefavorabil pentru aceste celule şi perturbă comunicarea dintre celulele canceroase, ceea ce înhibă creşterea lor‟.
Desigur, nu ar trebui să facem discriminare, deoarece fiecare tip de ceapă oferă beneficii în acest sens: „Toate cepele sunt luptători puternici împotriva cancerului datorită concentraţiilor lor ridicate de antioxidanţi, antocianină şi quercetină, dar ceapa roşie iese mai mult în evidenţă, datorită cantităţii sale mari de antocianină‟, a declarat Karen Ansel, autorul cărţii „Healing Superfoods for Anti-Agins‟, pentru Women’s Health.