Legile Puterii | Majorarea pensiilor, în AER: cum s-a răzgândit PSD. Calculele exacte despre majorarea pensiilor
La mulți ani tuturor sărbătoriților de astăzi! La mulți ani de sfânta Maria! Sa aveți credința tare, sa fiți sănătoși și înconjurați de oameni buni iubitori și drepți! Avem nevoie si de astfel de sărbători sa ne înălțam recunostinta spre cer sa multumim pentru ce avem cu bune si rele toate fac parte din Frumusețea si unicitatea vieții! Imi doresc sa păstrez aceasta stare de sărbătoare, dar situația impune sa va spun cu maxima seriozitate ca trebuie sa avem mai multa grija de copiii noștri, sa le acordam mai mult timp; mai multa atenție, mai multa încredere, sa ii ascultam si sa ii ajutam sa se ridice de fiecare data când cad! Depresia este o boală foarte gravă ce poate duce la suicid și alte nenorociri. Poveștile triste, de viață din știrile zilelor noastre trebuie să ne determine să fim mai responsabili, mai conștienți și mai uniți in a combate acest fenomen depresiv. Cum putem ajuta și din exterior? Printr-o strângere de mâna, printr-un zâmbet, printr-o vorbă bună, de încredere au toti nevoie! Apropo de bucurii mici, astăzi, de ziua Sfintei Marii, pe lângă la mulți ani faceți și o fapta bună! Dăruiti o floare, o prăjitura, un coș cu cele necesare, orice vă este la îndemâna să aducem puțină bucurie și persoanelor izolate, celor singure, pensionarilor, copiilor! Dar din dar se face rai! Ce bucurie să poți aduce bucurie! Alinare! Încredere că mergem toți spre o lume mai bună. Vreau să vă amintesc faptul că „Noi, românii, trebuie să iubim țara noastră, să fim muncitori, ca să ne folosim de bogățiile ei. Să fim uniți între noi, căci pământul nostru bogat deschide pofta altora ca să ni-l ia și ca să ne învrăjbească, spre a ne slăbi. Să fim cinstiți și drepți, să apărăm ceea ce este al nostru, dar să dăm și altora ceea ce este dreptul lor.” Nu sunt cuvintele mele, asta era scris în cărțile de clasa I, pe prima pagina a manualelor de istorie, în perioada interbelică. Azi ce mai învață copiii noștri în școală? Li se mai cultivă dragostea națională? Ajung să aprecieze munții, marea? Delta? Izvoarele? Știu ca este la modă sa îți lași copilul cu orele să caute singur răspunsuri la întrebari unde doresc. Astăzi, în online este totul! Eu cred că este gresit! Cred că niciodată online-ul nu va putea înlocui învățatul direct! Copiii învață cel mai mult din practică, să cultivam dragostea de țară zi de zi! Să ne asiguram că generațiile ce vin vor dori o națiune și nu o diversiune!
Știu ca sună imposibil având în vedere gafele și incompetenta politicienilor de azi! Discută, se ceartă, promit apoi ies public și retrag promisiunile. Pentru ei e ușor, timpul trece leafa merge, vremelnic sau nu mandatul după oricum le va fi bine. Bine le va fi lor, nouă ne va fi greu! Greu la iarnă cu frigul, cu curentul, cu ratele la bancă. Sper să nu apăra în primăvară un fenomen de necontrolat de executări silite, să vedem că ajung în stradă tot mai mulți români, familii care pentru că au întârziat plata ratelor bancare în 3 luni sunt evacuați cu executare. Cât de repede se poate vinde o creanță nu știm, diferă de la bancă la bancă. Nu vreau să cred că exista cineva cu mintea atât de diabolică să își dorească ca România să se confrunte cu fenomenul "homeless", adica al oamenilor fără casă, ce odată ajunși pe spațiile publice, acolo rămân, nu ai ce sa faci. Sunt țări care odată sufocate de acest fenomen au ajuns să dea drepturi și bolnavilor mintali, fapt ce îi determină pe mulți să stea închiși în case și să își caute să se mute în altă parte. Dezechilibrele sociale intenționat lăsate să degenereze sunt lucruri grele.
Hai să căutăm să vorbim și de lucruri bune, să vedem găsim? Dar astăzi, haosul din Educație îi derutează pe dascăli, părinți și, mai ales, pe elevi. Orele de istorie au fost tăiate, iar copiii nu își mai găsesc busola în aceste vremuri complicate. Iar România...ei bine, România se pierde în negura timpurilor întunecate pe care le trăim. De ce insist să vă amintesc, seară de seară, momentele care au clădit acest popor? De ce mă strădui să aduc în discuție clipele de mare încercare ce ne-au format ca națiune? E simplu: nu vreau să uitați, dragii mei telespectatori și ascultători, cine sunteți. Ori de unde veniți, asta ca să înțelegeți încotro trebuie să vă îndreptați. Însă azi, întreaga lume pare că se îndreptă către un dezastru fără precedent. Vladimir Putin ne amenință că vom îngheța în case, dar și că vom sta la cozi uriașe în această iarnă. Ca pe vremea lui Ceaușescu. Liderul de la Kremlin anunță că va întrerupe livrările de energie, dacă vor fi impuse plafoane de preț pentru exporturile de petrol și gaze ale Rusiei. Un raport oficial arată deja că a crescut masiv deficitul de energie electrică din producția internă pentru acoperirea consumului național. Criza va impune ca alte sisteme energetice ale statelor din Europa să intervină în sprijinul țării noastre. Experții spun că insuficiența gazelor va duce la indisponibilizarea mai multor producători majori. Va fi nevoie să reducem consumul la nivel național iar guvernul ar putea impune raționalizări obligatorii.
Criza energetică este evidentă în Europa, iar bogații lumii au ajuns la fundul sacului. Motorul UE- Germania, cea mai mare putere economică a de pe bătrânul continent, este în pericol de a intra în recesiune, din cauza prețurilor uriașe la energia electrică. Iar la noi, în loc să fie luate măsuri urgente, continuă scandalul politic la vârful țării. Marcel Ciolacu spune că social-democrații l-au apărat pe Virgil Popescu în Parlament doar pentru stabilitatea Coaliției. Mai mult, liderul PSD spune că niciun ministru nu are un cec în alb. Vizibil deranjat, premierul Nicolae Ciucă a pus piciorul în prag și a subliniat răspicat că remanierea se face doar la Guvern. Dacă lui Ciolacu îi arde de glume proaste și de contre cu premierul, poporul este disperat și nu știe ce urmează în cele mai grele luni de după 1945. Vom ajunge să punem lacătul pe biserici, școli, spitale și, mai grav, pe firmele care au supraviețuit cu greu după doi ani cumpliți de pandemie. Coloșii economiei deja șchioapătă iar mii de români sunt în pericol real de a-și pierde locul de muncă și, implicit, veniturile care nu le mai ajung pentru un trai decent. Prea multă lună ne rămâne de la sfârșitul salariului sau al pensiei. Iar social-democrații s-au răzgândit. După ce au trâmbițat că vor mări veniturile noastre, Marcel Ciolacu spune că nu avansează procente de majorări. Asta după ce ministrul Muncii a anunțat cu fast că salariile vor ajunge la 3 mii de lei, iar pensiile vor crește cu 10%. Aflat lângă liderul PSD, premierul Nicolae Ciucă a confirmat că procentele vor fi stabilite abia după ce bugetul de stat va ajunge în Parlament, adică în luna noiembrie. Doamne ajută să avem proiectul de buget aprobat așa devreme. Dar mă îndoiesc profund. Apreciez onestitatea premierului Ciucă, cel care a avertizat că nu e cazul să fie făcute promisiuni populiste, ci unele realiste privind aceste majorări. Aștept însă mai multă determinare în taxarea derapajelor, din partea sa, pentru că aceste iluzii care le-au fost vândute de PSD românilor nu reprezintă altceva decât o mare bătaie de joc. Vom ajunge să plătim bani grei pentru "luxul" de a sta în frig și pe întuneric. Vedeți azi, în exclusivitate, reacția unui fost premier care a simțit nevoia să avertizeze, după ani întregi de tăcere, actuala clasă politică asupra direcției greșite pe care merge țara.
Majorările anunțate de PSD și PNL nu rezolvă problema românilor care trăiesc de pe o zi pe alta. Declarația a fost făcută de Nicoale Văcăroiu, în exclusivitate pentru Realitatea PLUS. În România nu se poate trăi cu o pensie de 1000 de lei, susține fostul premier care crede că românii încă plătesc greșelile din anii 90. O să vedeți declarațiile integrale ale demnitarului, în câteva momente. Chiar dacă situația este cumplită, să nu ne pierdem speranța. Măcar în suflete să îl avem pe Dumnezeu, ca să ne fie cald. Să fim noi, așa cum putem, din puținul sau mai “multul” nostru, oameni ai lui Dumnezeu pe acest pământ. Pentru că mulți dintre cei din jur sunt în nevoi mai mari ca ale noastre. Omul care face bine, care își ajută semenii are sufletul plin de lumină, bucurie și iubire. De cealaltă parte, omul care face rău, care îi rănește pe cei din jur și distruge tot ceea ce este bun și frumos, care se bucură de răul celorlalți, are sufletul întunecat și plin de otravă. Acesta nu va fi niciodată fericit, pentru că refuză să își deschidă sufletul și pune hotar iubirii.
Trăim vremuri cumplite, dar nu vreau să deznădăjduiesc și să spun, așa cum anunță apocaliptic unii, că trăim vremurile de pe urmă. Nicidecum, încă mai cred că, la nivel colectiv, ne putem ridica din negura timpurilor actuale și că, individual, ne putem găsi speranța care să ne ajute să clădim o lume sigură pentru mlădițele care se ridică în urma noastră. Întunericul se risipește prin fapte bune, iar răul nu poate rezista la nesfârșit atâta timp cât ne agățăm, cu credință în Dumnezeu și în noi, de dorința de a schimba cursul haotic ce duce spre dezastru, cu un cămin stabil pentru cei ce vin în urma noastră. Suntem generația de sacrificiu, ca și cei de dinaintea noastră, dar parcă cei de dinainte s-au jertfit și mai mult. Și, înainte ca România sa se rupă, din indolența celor care s-au aflat la cârma ei, vreau să vă amintesc una dintre cele mai frumoase afirmații făcute de marele scriitor Alexandru Vlahuță: "Într-o țară atât de frumoasă, cu un trecut aşa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deștept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie și cum să nu-ți ridici fruntea, ca falnicii strămoși de odinioară, mândru că poți spune: "Sunt român!".
Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir