MENIU

Legile Puterii | Pompiliu Diplan, noi afirmații șocante despre pandemie. Cum vede realitatea liderul protestatarilor anti-Covid

Pompiliu Diplan. Foto: captură YouTube

Pompiliu Diplan, liderul grupului civic ”Starea de Libertate”, a contestat din nou, joi seară, măsurile pentru combaterea pandemiei. Prezent printre protestatarii anti-Covid din Capitală, acesta a negat, în emisiunea ”Legile puterii” de la Realitatea Plus, existența virusului, spunând că este vorba despre ”o mascaradă științifică”.

Deși, la momentul intervenției sale, numărul protestatarilor din București depășea cu puțin 100, Diplan susține că aceștia sunt din ce în ce mai mulți. 
”În mod normal, după 4 zile ar fi trebuit să fie epuizați (protestatarii - n.red), dar nu sunt.  Am pornit cu revendicări legate de pandemie, de ceea ce numim noi o mascaradă științifică. Am pornit cu o vârstă medie și ne-am trezit cu o generație tânără, vin cu miile acum.
Ce am denunțat noi, asasinatul economic al României, începe să-și arate roadele. Am văzut oameni plângând că nu mai au ce mânca. 
Cîțu și Iohannis sunt în situația lui Ceaușescu. Revolta e mare și e în multe orașe. Nu susțin violența”, a declarat liderul grupului ”Starea de Libertate”.

Acesta a negat rolul măștii de protecție în combaterea transmiterii virusului și, mai mult, susține că nu există studii care să îi dovedeasca eficiența. 
”Masca e parte dintr-un program de manipulare generală, un plan de subjugare a unei întregi populații. Când îmi va arăta oricine studii care arată că salvează pe cineva, atunci mă veți vedea și pe mine cu mască. 
Morții din accidentele de bicicletă sunt mai mulți decât cei de Covid. Am putea face mai mult caz decât pentru omorârea întregii economii”, a conchis Diplan.