MENIU

Legile Puterii | Planul "Ursula" pentru iarna lui Putin: marea RAȚIONALIZARE. România ia poziția drepți!

Alexandra Pacuraru, realizatoarea emisiunii Legile Puterii

Astăzi pare să fie ziua zero pentru marea raționalizare. Deja Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a anunțat planul de măsuri pentru, ceea ce numește ea, reducerea dependenței de Rusia. De la ceea ce era doar o recomandare de reducere a consumului, acum este o țintă obligatorie. Anunță șefa Comisiei și că Uniunea Europeană vă lucra îndeaproape cu țările membre pentru a atinge această țintă. Eu traduc asta drept o raționalizare pe care noi românii am trăit-o în unele dintre cele mai grele perioade ale istoriei noastre. Să nu uităm că energia, fie că vorbim despre cea electrică, gaze naturale sau combustibili, ne-a adus la nivelul de dezvoltare de astăzi. Fără energie ne apropiem tot mai mult de evul mediu. Desigur, unii politicieni nici n-au ieșit de acolo. I-ați văzut ieri cum se comportau în Parlamentul României. Mai aveau puțin și se luau la bătaie. Că doar așa faci când ești incapabil să dai argumente, să vii cu idei. Dai cu pumnul. Dar nu despre asta voiam să vorbesc ci despre planul de raționalizare care ni se impune în acest moment.

O altă măsură anunțată de Ursula Von der Leyen este plafonarea prețului gazului rusesc. Ea spune că trebuie reduse veniturile pe care Putin le încasează din Europa și folosește fondurile pentru finanțarea războiului din Ucraina. N-a întârziat nici răspunsul lui Putin. Președintele rus amenință că întrerupe livrările de energie dacă Uniunea Europeană își permite să plafoneze prețurile la petrol și la gaze. El avertizează că vom tremura de frig la iarnă și vom îngheța la cozi. Dar în timp ce Ursula von der Leyen anunță că ce ni se întâmplă acum este pentru că trebuie să îi arătăm lui Putin că suntem uniți, ce să vezi? Păi vedem că Spania a devenit cel mai mare importator de Gaz Natural Lichefiat adus din Rusia. Păi cum arătăm noi că suntem uniți când Spania a dat 750 de milioane de euro către regimul de la Kremlin numai pe gaz. A importat mai mult decât China și Japonia. Cum să ni se spună să eliminăm risipa și dependența de Putin în condițiile astea?

Și apropo de risipă. Aseară, la Legile Puterii ați văzut inventatorul care a dovedit ca România poate produce energie din deșeuri, apă caldă căldură. până și combustibili. L-ați auzit cum a povestit ca singur s-a dus la Guvern, la Ministerul Mediului, la cel al Energiei, la Agricultura. Și că nimeni, nici pana astăzi, nu i-a mai comunicat nimic! De ce atâta indiferență? De ce tratăm geniile încă în viață cu această atitudine arogantă? De ce nu se apelează la soluțiile cele mai ieftine, că tot ne sunt la îndemâna? 10 țări folosesc invenția sa și noi, în România nu putem beneficia de asta. Că, ce să vezi: nu se dorește de la cel mai înalt nivel să avem atât deșeuri mai puține cât și energie mai ieftină. Dar poate se dorește să stăm subjugați, dependenți energetic de străini.

Avem și țeapa românească bine organizată în spatele ușilor închise, acolo unde jocurile sunt făcute de cei puțini, dar influenți. Căci ei dețin volanul. Dar și cu volanul e o vorba: că poți sta în scaunul șoferului, să pozezi că deții controlul dar dacă te uiți mai bine vezi ca pedalele și comanda sunt în altă parte... exact ca în cazul mașinilor de școala! Instructorul deține controlul. Cine e acest instructor al României? Că în România pare să nu fie. Dacă ar fi fost aici și ar fi văzut frumusețea acestor locuri, ar fi cunoscut românii adevărați, nu ar fi vrut să le facă atâta rău.

Mulți compară marea raționalizare ce este pregătită cu perioada comunistă. Doar că, în acele vremuri de tristă amintire, măcar industria funcționa. Mi-e teamă că, în curând cei care și-au trăit tinerețea în comunism ne vor spune că nu au îndurat niciodată o iarnă ca cea dintre 2022 și 2023. Președintele Klaus Iohannis vorbește pentru prima dată despre tremuratul la iarnă. Ne spune că nu vrea să tremurăm dar trebuie să eliminăm risipa. Că încă mai există instituții și oameni care irosesc energia. Eu vreau ne uităm la românii de rând. Mai ales la cei nevoiași. Păi ce risipă fac bunicii de la Salcia din Teleorman pe care i-au filmat colegii mei zilele trecute? Oamenii de acolo renunță la becurile din casă pentru că trebuie să folosească pompa de apă să ude grădina. Fără grădină și roadele pământului nici mâncare n-ar avea. Așa că ar face nu doar frigul, ci și foamea în condițiile în care la capitolul pensii sunt duși cu zăhărelul de un an încoace de zici că politicienii fac concurs de care minte mai mult. Premiul la acest concurs este cât pierd românii și România.

Există și o țară din Uniunea Europeană care a majorat, dintr-un foc, pensiile cu 50%. Cum au putut ei să facă asta și noi ne-am împiedicat chiar și de ideea că ar putea fi făcute majorări? La noi se dau niște vouchere de 250 de lei la două luni. Iar la anul sunt alte ajutoare pregătit. Le vom discuta în emisiune pentru că avem informații noi pe care le vom prezenta.

Vreau să nu uităm și scandalul avioanelor lăsate la sol. Nu sunt avocatul Blue Air: acolo unde a greșit să plătească! Dar sunt vocea românilor care se întreabă de ce ei sunt mereu victime colaterale? Ei sunt cei țepuiți mereu în timp ce bogații stau la aceeași masă.

Și as vrea sa mai zic ceva apropo de legea care susține votul la 16 ani! Înainte de toate, investiți în educația copiilor. Este evident ca și pe ei îi vreți masă de manevră acum, în prag de alegeri pentru că vă bazați pe inocența lor. Dar posibil sa aveți surprize și aici.

Pe final, de la drama națională a pensiilor și a salariilor, a facturilor la gaz și curent, a combustibilului, vreau să mă uit la o altă dramă. Aceea a familiei preotului maramureșean care și-a pierdut fata după un eșec în dragoste. O linie foarte sensibilă când deciziile pe care iei pentru copilul tău vin să-l protejeze sau îi fac mai mult rău. 

Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir