”Legile Puterii”. Nicușor Dan anunță un audit și demiteri la Primăria Capitalei. Ce angajați sunt vizați
Primarul ales al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat marți seară, în emisiunea ”Legile Puterii” de la Realitatea Plus, că în zilele imediat următoare preluării mandatului, va analiza și prezenta situația financiară și cea legată de personalul Primăriei. ”Nu poți să conduci o primărie cu un aparat care îți este ostil”, a spus Dan, care a transmis și că angajații care au semnat acte anulate ulterior în instanță vor fi demiși.
În privința companiilor înființate de fostul primar, cu unele excepții, acestea vor fi desființate, iar angajații profesioniști vor fi mutați înapoi în administrația de unde provin.
”În câteva zile după preluarea mandatului, voi prezenta o situație financiară la zi cu datoriile Primăriei, administrațiilor și companiilor subordonate, și voi face un audit. Multe din lucrurile pe care le face Primăria, privații le fac cu mai puțini bani și mult mai ieftin. Fără îndoială, o să fie o evaluare a fiecărui compartiment, instituții subordonate, și din punct de vedere financiar, și al personalului.
Nu poți să conduci o primărie cu un aparat care îți este ostil. Respectând legea, trebuie să înlocuim persoanele cu care nu se poate lucra. Directorul Direcției Juridice a girat tot ce s-a întâmplat în Primărie în ultimii 20 de ani. A semnat sute de acte care au fost anulate definitiv de instanță. E suficient pentru a părăsi instituția. La fel și Arhitectul-șef, care a semnat zeci de autorizații de urbanism anulate de instanță.
În linii mari, cu foarte puține excepții, cum e Termoenergetica, companiile înființate de fostul primar vor fi desființate. În multe dintre ele există profesioniști. Pe aceștia îi vom duce înapoi în administrația din care provin. Conducerea politică a acestor companii nu își mai găsește sensul”, a anunțat primarul ales al Capitalei, la Realitatea Plus.