„Legile Puterii”. Nelu Tătaru: 30.000 de pacienți au renunțat la izolare. În ultimele 24 de ore, s-au externat 622 pacienți
Ministrul Sănătății a anunțat, miercuri seară, la emisiunea “Legile Puterii” de la Realitatea Plus, că după decizia Curții Constituționale, peste 30.000 de pacienți în izolare au renunțat la această formă de protecție, asta în condițiile în care un pacient infectat poate infecta, la rându-i, alte 243 de persoane. Nelu Tătaru a precizat că în ultimele 24 de ore, s-au externat 622 pacienți cu Covid-19.
„În acest moment, mai avem doar componenta medicală. Legal, pârghiile nu le mai avem, nu mai putem să ținem internat un pacient, să-l ținem în izolare sau să instituim carantina. Nu facem decât să tratam un pacient, să-i facem recomandările când e situația mai bună ce poate urma acasă, să-i amintim în recomandări că, dacă apare ca transmițător în cadrul unei anchete, este caz penal și să anunțăm DSP-ul că am mai externat un caz Covid”, a declarat Nelu Tătaru, potrivit Realitatea de Bucuresti.
Despre intervenția politicului în gestionarea epidemiei de coronavirus, ministrul Sănătății spune că „o simt ca o ingerință într-un act medical, dacă aveam pârghii legale ca să pot impune internarea unui asemenea pacient și pârghia care era izolarea la domiciliu”.
Nelu Tătaru a anunțat că peste 30.000 de români au renunțat până acum la izolare.
„Am început pandemia cu lipsă de medicamente, acum avem toate acestea, dar nu mai avem componenta legala ca să ne desfășurăm la limita maximă activitatea. (…) Cred că ne grăbim un pic politic acum. Nu trebuie să punctăm pe suferința poporului român, a părinților și a bunicilor noștri”, a completat ministrul.
„Nelu Tătaru a explicat că „30.000 de pacienți aflati în izolare au renunțat la izolare și 1.200-1.500 dintre cei aflați în carantină. În ultimele 24 de ore, s-au externat 622 pacienți cu Covid. Asta în condițiile în care un pacient infectat poate infecta alte 243 de persoane”, la „Legile puterii”, la Realitatea PLUS.