CCR: Legea pentru organizarea și funcționarea CSM, parțial neconstituțională
Și cea de treia lege din pachetul pe justiție a fost declarată parțial necontituțională. Mai exact legea de organizare a CSM. Anunțul a venit de la președintele CCR, Valer Dorneanu, la finalul şedinţei de marţi, în care Curtea s-a pronunţat pe contestațiile depuse de PNL şi de Instanţa Supremă. Potrivit unor surse, Florin Iordache mai așteaptă cel puțin o motivare de la CCR, dacă nu chiar doua, pentru ca cei din comisia speciala sa se reunească pentru a pune legile justiției în acord cu CCR. Explicatia- motivarile trebuie corelate intre ele.
Este cea de-a treia decizie de admitere parțială a tot atâtea sesizări depuse de PNL, cât și de Înalta Curte pe pachetul care privește legile justiției.
Curtea Constituţională a decis că sunt neconstituţionale unele dispoziţii din modificările aduse Legii 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
În cazul legii 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea CSM, judecătorii Curții au decis că 5 din argumentele formulate atât de PNL, cât și de ÎCCJ au o bază solidă și că articolele sesizate sunt neconstituționale.
În primul rând, e vorba de implicarea comisiilor parlamentare de control SRI și SIE în verificarea declarațiilor depuse de membrii CSM. În acest caz, s-a considerat că acest articol este neconstituțional.
Neconstituțional este și noul mod de alegere a președintelui și vicepreședintelui CSM. În varianta modificată, parlamentarii propun ca președintele CSM să fie de drept președintele secției de judecători, iar în cazul vicepreședintelui acestei instituții, să fie desemnat președintele secției de procurori.
Or, acest lucru creează nu doar o discriminare, deoarece, potrivit Constituției, acești doi șefi ai CSM ar trebui desemnați de plenul instituției, de toți magistrații - atât judecători, cât și procurori.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat recent că articolele din legile justiţiei declarate neconstituţionale de Curtea Constituţională vor fi modificate foarte repede în Parlament, menţionând că este important că restul prevederilor au fost declarate constituţionale.
"Legile justiţiei au fost adoptate de Parlament. CCR s-a pronunţat pe două legi, articolele declarate neconstituţionale vor fi modificate. Deci deciziile CCR vor transpuse în legislaţie foarte repede. Celelalte articole au fost declarate constituţionale, ceea ce este foarte important", a afirmat Dragnea. El a susţinut că legislaţia trebuie să creeze condiţii pentru protejarea judecătorilor astfel încât aceştia să ia decizii "neinfluenţaţi direct sau indirect".
CCR a decis: Înfiinţarea Secţiei pentru investigarea procurorilor este constituţională
Judecătorii Curții Constituționale au decis. Una din legile justiției face cale-ntoarsă la Parlament. Legea privind organizarea judiciară este parțial neconstituțională, spun judecătorii CCR. De asmenea, înfiinţarea Secţiei speciale pentru investigarea procurorilor este constituţională. Însă Curtea Constituţională a amânat pronuntarea unei solutii cu privire la modificările aduse Legilor 303 şi 317.
Curtea Constituțională a decis marți, 23 ianuarie, că modificările la Legea 304/2004, privind organizarea judiciară, sunt doar în parte neconstituționale.
Au fost admise doar patru obiecții formulate de ÎCCJ, iar argumentele PNL au fost respinse. Chestiunile de procedură au fost declarate constituționale.