MENIU

Legea prevenirii intră azi în vigoare, dar ascunde o mare CAPCANĂ

Legea prevenirii, care reglementează unele instrumente care trebuie să asigure prevenirea săvârșirii de contravenții, va intra miercuri în vigoare, la 20 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Legea nu reglementează, însă, niciun domeniu în care se aplică, mai mult în bugetul de stat pe 2018, sunt prevăzute creșteri cu 35% a veniturilor din amenzi, penalități și confiscări!

Guvernarea PSD a promis că firmele nu vor mai fi amendate din start de Fisc, ci vor beneficia de o clemență la prima eroare și de posibilitatea de a o remedia. Legea prevenirii, anunțată cu mare tam-tam de Liviu Dragnea, a fost lăsată, însă, fără domeniile de aplicare.

"Prin eliminarea menţionării în lege a contravenţiilor supuse acesteia, cele mai multe contravenţii cu care micii întreprinzători sunt sancţionaţi de organele de control, şi care sunt cuprinse în legi sau ordonanţe, cum ar fi Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal sau Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, este posibil să nu fie supuse principiilor prevenirii stabilite de lege", arată oficialii Consiliului pentru IMM-uri.

Mai mult, în bugetul de Stat pe 2018, sunt prevăzute creșteri semnificative a veniturilor din amenzi, penalități și confiscări: la cap. 3501, subcap. 01- Venituri din amenzi şi alte sancţiuni aplicate potrivit dispoziţiilor legale – este prevăzută o creștere cu 34,66% raportat la 2017, iar la subcap. 50 – Alte amenzi, penalităţi şi confiscări – este prevăzută o creștere cu 172,72% raportat la 2017. 

Conform legii prevenirii, toate autoritățile, instituțiile cu atribuții de control, constatare și sancționare a contravențiilor au obligația că, în trei luni de la intrarea în vigoare a acestei legi, să elaboreze și să difuzeze materiale documentare și ghiduri și să aloce pe pagină de internet secțiuni speciale dedicate informării publice privind legislația în vigoare, drepturile și obligațiile în desfășurarea activităților de constatare a contravențiilor și de aplicare a sancțiunilor.

Aceste autorități cu atribuții de control au obligația să îndrume persoanele interesate în vederea aplicării corecte și unitare a prevederilor legale, urmând să afișeze pe site-urile proprii spetele cu frecvență ridicată și soluțiile de îndrumare în aceste cazuri.

În cazul constatării săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute în dispozițiile legale, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenției prin care se aplică sancțiunea avertismentului și la care anexează un plan de remediere, cu respectarea prevederilor prezenței legi. În această situație nu se aplică sancțiuni contravenționale complementare.

Legea, inițiată de Guvern și adoptată în decembrie de Cameră Deputaților, în calitate de for decizional, a fost ulterior promulgată de președintele Klaus Iohannis. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial în 28 decembrie 2017.

Mai multe articole despre:
Legea prevenţiei