MENIU

LEGEA PENSIILOR va rezolva problema celor 1,2 milioane de pensionari care beneficiază de aceeaşi indemnizaţie minimă socială! Anunțul ministrului

LEGEA PENSIILOR va rezolva problema celor 1,2 milioane de pensionari care beneficiază de aceeaşi indemnizaţie minimă socială

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a afirmat, duminică seară, la Realitatea PLUS, că Legea pensiilor era necesară pentru a înlătura multiplele nedreptăţi din sistem, atât între persoane care au pensii diferite la aceeaşi perioadă contrinutivă, cât şi între femei şi bărbaţi.

„Este nedrept că, români care au ieşit în momente diferite la pensie, având aceeaşi muncă, aceeaşi perioadă contrinbutivă, au cuantum al pensiei diferit”, a declarat, duminică seară, la Realitatea PLUS, Simona Bucura Oprescu.

Ministrul Muncii a precizat că noua lege a fost necesară pentru a exista echitate între categoriile de pensionari diferite, dar şi între femei şi bărbaţi.

În plus, se va rezolva problema celor 1,2 milioane de pensionari care beneficiază de aceeaşi indemnizaţie minimă socială, deşi poate unul a lucrat o zi, alţii 35 de ani pe salariul minim.

”Nu vom mai fi toţi în aceeaşi oală, cum spun românii, vom avea cuantumuri ale pensiei diferite, raportate la contributivitatea şi munca pe care românii au avut-o”, a mai afirmat ministurl Muncii.

Bucura: „Ca acest lucru să se întâmple, trebuie să jucăm în echipă”

„Şi politica este un sport de echipă, în care jucăm în echipă, nu pe contre, ci pe pase. Este foarte important, indiferent de formaţiunea politică din care facem parte, să înţelegem că trebuie să fim uniţi când avem lucruri bune de făcut pentru România”, a mai declarat ministrul social-democrat.

Legea pensiilor a fost adoptată, săptămâna trecută, de către Senat şi va intra, luni, în Camera Deputaţilor, care este for decizional. 

Mai multe articole despre:
simona bucura oprescu ministrul muncii pensii