MENIU

Legea grațierii a fost adoptată tacit de Senat. Merge la Cameră

Legea grațierii, adoptată tacit de Senat

Legea grațierii, adoptată tacit de Senat. După luni de dezbateri şi amendamente controversate, proiectul a trecut de prima cameră fără modificările aduse până acum în Parlament. Proiectul va ajunge, în forma gândită de Ministerul Justiției, pe masa deputaților, aşa cum a cerut preşedintele PSD, Liviu Dragnea. 

Dezbaterile din Senat au fost suspendate după scandalul provocat de o serie de amendamente aduse proiectului. Este vorba despre acele modificări care ar fi inclus condamnații pentru corupție pe lista beneficiarilor de clemență. După ce oamenii au ieşit în stradă, în semn de protest, Liviu Dragnea a dat asigurări că persoanele condamnate pentru corupție nu se vor regăsi pe lista celor care pot cere grațierea.

PNL și USR consideră că legea nu va soluționa problema supraaglomerării din penitenciare.

Potrivit iniţiativei, ar urma să fie graţiate integral pedepsele de până la cinci ani de închisoare, parţial persoanele care au în întreţinere minori cu vârsta de până la 14 ani, iar cei care au comis infracţiuni cu violenţă şi cei care au săvârşit fapte de corupţie sunt exceptaţi de la a fi graţiaţi.