MENIU

O teorie a conspirației conspirație: Ce este Legea Duminicală?

Legea Duminicala

O nouă conspirație se propagă pe internet și pe rețelele de socializare. Ce este Legea Duminicală?

Adepții teoriei conspirației spun că Legea Duminicală este cea care va aduce o nouă ordine mondială, întrucât vor fi îngrădite schimburile comerciale dintre țări în zilele de duminică și nicio activitatea economică nu se va desfășura în ultima zi a săptămânii. 

Acești oameni susțin că Papa și președintele american sunt cei care ar intenționa să impună o astfel de lege prin care duminica este declarată zi în care nu se face nimic. Alte persoane susține că o asemenea lege ar urma să fie votată în Parlamentul European și impusă la nivel european.

Susținătorii acestei conspirației au elaborat și un calendar cu măsurile care ar urma să fie luate, însă deja acesta s-a dovedit fals întrucât nu s-a luat niciuna dintre măsurile scrise acolo.

În plus, ei spun că Legea Duminicală este prevăzută într-o profeție din Apocalipsa Apocalipsa 13, 11-18 - numită ”Vremea fiarelor”.