Legea "cazierului infracţiunilor sexuale" a intrat în vigoare, Poliţia începe verificările
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Legea care permite identificarea rapidă, prin intermediul Registrului naţional automatizat, a persoanelor care au comis infracţiuni sexuale.
În registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale sunt incluse şi infracţiunile şi contravenţiile sexuale, de hărţuire a adulţilor sau minorilor.
Odată cu intrarea în vigoare a legii, poliţiştii trebuie să-i viziteze pe toţi cei înscrişi în registru, nu mai târziu de trei luni.
Fotografierea persoanei înscrise în registru se face anual sau cu ocazia constatării schimbării înfăţişării persoanei.
De asemenea, actul normativ stipulează păstrarea unei evidenţe a persoanelor fizice sancţionate, condamnate ori împotriva cărora s-au luat măsuri cu caracter penal ori administrativ, conform Codului penal, şi a celor faţă de care au fost dispuse măsuri procesual penale.
Potrivit actului normativ, nu se înscriu în acest registru persoanele care la data comiterii faptelor erau minore, cu excepţia cazurilor în care instanţa a cerut în mod expres acest lucru.
Registrul se constituie ca o evidenţă distinctă de cea a cazierului judiciar.