Legea care prevedea închisoare la domiciliu a fost RESPINSĂ definitiv de Camera Deputaților
Camera Deputaților a respins, miercuri, proiectul privind executarea la domiciliu a pedepsei cu închisoarea și supravegherea prin brățara electronică, inițiat de senatorul PNL Alina Gorghiu.
Proiectul a fost introdus pe ordinea de zi a Camerei Deputaților pentru a fi respins, propunerea aparținând liderului deputaților PSD, Alfred Simonis.
Potrivit proiectului, instanţa putea dispune executarea la domiciliu a pedepsei închisorii dacă ar fi fost îndeplinite următoarele condiţii: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 7 ani; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii; în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că executarea la domiciliu a pedepsei închisorii este suficientă, iar condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.