Lege absurdă. De ce sunt sterilizate forțat anumite persoane
Human Rights Watch (HRW), un ONG care militează pentru drepturile omului, a cerut miercuri Japoniei "să reexamineze de urgenţă" o lege care obligă persoanele transsexuale să fie sterilizate pentru ca identitatea sexuală aleasă de ele să poată fi recunoscută din punct de vedere juridic, informează AFP.
Acest text de lege intrat în vigoare în 2004 impune ca solicitantul "să nu aibă organe reproductive sau să aibă organe reproductive care şi-au pierdut funcţia într-o manieră permanentă". Regula a fost confirmată în apel, în ianuarie, de Curtea Supremă din Japonia.
"Guvernul japonez ar trebui să înceteze să constrângă persoanele transgender să fie sterilizate pe cale chirurgială pentru a obţine recunoaşterea juridică a identităţii lor de gen", au declarat reprezentanţii Human Rights Watch într-un raport.
HRW consideră că această regulă, care obligă la "intervenţii medicale îndelungate, costisitoare, invazive şi ireversibile", reprezintă "o violare a obligaţiilor asumate de Japonia în domeniul drepturilor omului, ca şi a normelor medicale internaţionale".
În plus, legea cere solicitantului să fie celibatar, să nu aibă copii cu vârste sub 20 de ani şi să susţină un examen psihiatric pentru a putea fi stabilit diagnosticul de "tulburare a identităţii de gen".
"Este vorba despre proceduri retrograde şi vătămătoare", bazate pe "o noţiune depăşită şi peiorativă, potrivit căreia identitatea transgender nu ar fi nimic altceva decât o maladie mintală", a concluzionat HRW într-un comunicat. Acelaşi ONG a reamintit faptul că Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a retras "tulburările identităţii de gen" din secţiunea "tulburărilor mintale" din clasificarea sa internaţională a bolilor.
Raportul HRW, redactat pe 84 de pagini, s-a bazat pe discuţii purtate cu 48 de persoane transgender din 14 regiuni ale Japoniei, dar şi cu jurişti, membri ai serviciilor de sănătate şi profesori universitari. Documentul este însoţit şi de un fişier video ce conţine unele dintre aceste interviuri.
În decizia sa făcută publică pe 24 ianuarie, doi judecători de la Curtea Supremă a Japoniei au admis totuşi că, deşi această lege respectă Constituţia, au apărut anumite "dubii" legate de posibilitatea ca textul legislativ să nu mai reflecte suficient de bine transformările prin care trece societatea niponă.
"Suferinţa resimţită de persoanele atinse de tulburări ale identităţii sexuale este o problemă a societăţii întregi, care ar trebui să ţină cont de identitatea sexuală în întreaga diversitate a acesteia", au subliniat ei.