Legăturile lui Florian Coldea cu Albania. Anchetă devastatoare la Culisele Statului Paralel
O nouă anchetă explozivă arată încrengăturile controversate din jurul lui Florian Coldea, fostul director adjunct al Serviciului Român de Informații. De data aceasta vorbim despre legăturile pe care le are cu Albania.
Potrivit informațiilor obținute de Realitatea Plus, Florian Coldea a fost văzut în restaurante și hoteluri din Tirana, capitala Albaniei, în timpul unor întâlniri cu politicieni, oameni de afaceri sau alte persoane controversate. În 2020, în presa din albania apărea un articol despre prezența sa acolo.
Generalul Coldea s-a întâlnit cu cei mai înalți politicieni ai Partidului Socialist și ai guvernului în urmă cu 3 zile la Tirana. Nu se știe cu ce treabă a fost Coldea la Tirana, deoarece afacerile secrete și întunecate sunt chestiuni ale profesiei sale. Pe baza datelor de care dispun redactorii „faktor.al” (n.r. publicație din Albania), se bănuiește că Florian Coldea s-a întâlnit și cu premierul Edi Rama, pe lângă alți lideri ai Partidului Socialist.
Un an mai târziu, în iunie 2021, Florian Coldea se întorcea la Tirana, la un eveniment în domeniul Software, numit Code Camp. Aici s-au reunit ingineri software, dezvoltatori, arhitecți în IT și profesioniști în informatică. Lista principalilor vorbitori era deschisă chiar de Florian Coldea, prezentat drept expert în securitate cibernetică.
sursa: ABC.al
Potrivit informațiilor obținute de Realitatea Plus, legătura lui Coldea cu albanezii este Taulant Balla, actualul ministru de interne de acolo, care în trecut s-a aflat în mijlocul unui scandal cu acuzații de plagiat, chiar în țara noastră.
În plus, potrivit unor surse, chiar prin intermediul lui Taulant Balla, Coldea și familia Soroș și-ar fi dat mâna peste Albania. Societățile familiei Soros și-au extins puterea aici.
Fundațiile pentru o societate deschisă, deținute de George și Alexander Soroș, au devenit extrem de active și influente în Europa Centrală, iar Albania este un exemplu, fiind o țară mică, cu un PIB pe cap de locuitor extrem de scăzut. Din 2013, țara este guvernată de socialistul Edi Rama, un apropiat al familiei Soros. În ultimele decenii, fundațiile lor au investit peste 100 de milioane de dolari în Albania, și au sprijinit ascensiunea lui Rama la putere.
În plus, Alex Soros a luat parte la summitul ucrainean de la Tirana, din februarie 2024, stând chiar în spatele premierului albanez. Opoziţia din această țară a semnalat că prezența sa acolo este complet anormală.