LEGĂTURA dintre BERCEA MONDIAL ŞI IOANA BĂSESCU
De la o zi la alta, noi personaje interesante apar – veţi vedea imediat cât de interesante sunt - în ecuaţia ”Bercea-Băsescu”. După cum se ştie, Bercea Mondial, aflat după gratii, încerca în fel şi chip să facă rost de bani pentru a-şi cumpăra libertatea de la naşul său, Mircea Băsescu.
La un moment dat, era cât pe ce să le vândă două terenuri unor ruşi, chiar prin intermediul unui vechi prieten al lui Mircea Băsescu. Numai că, surpriză, ”ruşii lui Bercea” sunt aceiaşi cu clienţii ruşi ai notăriţei Ioana Băsescu, iar firma lor e chiar NIS Petrol, subsidiara gigantului Gazprom.
Cristian Geamănu a răspuns, ieri, la câteva întrebări, dând permisiunea să se înregistreze convorbirea. Acesta a spus, pentru ziarulring.ro: “În 2010, dacă îmi aduc bine aminte, total diferit de ceea ce este la ora actuală pe piaţă, ne-am trezit că a venit un teren. Întâmplător şi simplă coincidenţă că acest Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, este proprietarul acestui teren. Nu s-a mai întâmplat nimic pentru că, între timp, a apărut problema lui (n.r. - arestarea) şi toată treaba a picat. Atenţie, nu faceţi nicio legătură cu Mircea Băsescu! Faptul că toată lumea face legătura între parteneriatul meu cu domnul Băsescu (n.r. - Mircea Băsescu) din 2009 şi că de aici pleacă legătura cu Bercea este o aberaţie. Nimic! A fost o simplă coincidenţă şi a murit din faşă (n.r. - afacerea cu terenul/terenurile lui Bercea). Nu a existat nicio recomandare din partea lui Mircea Băsescu. (...) Într-adevăr, firma noastră de consultanţă se numea Petrol Sunstream, din strada Romulus nr.4. Este corect, aceea era firma, care era pe consultanţă. (...) Într-adevăr, ruşii cu terenul sunt cei de la NIS Petrol, cei care sunt cu benzinăriile Gazprom în România. (...)”. Întrebat dacă i se pare tot o coincidenţă faptul că ruşii de la NIS Petrol (care doreau terenurile lui Bercea, cumătrul lui Mircea Băsescu) au făcut diferite tranzacţii ("acolo au fost semnate multe dintre contractele prin care rusii au cumparat benzinarii din Romania", a scris presa) prin notariatul Ioanei Băsescu, fiica preşedintelui României (frate cu cumătrul lui Bercea Mondial), omul de afaceri Cristian Geamănu ne-a răspuns: ”Eu nu cunosc, nu ştiu treaba asta. Eu nu am avut nicio legătură cu Ioana Băsescu, nu o cunosc pe Ioana Băsescu, nu ştiu cum au ajuns cei de la NIS la notariatul dânsei, nu am vorbit niciodată cu ea, nu am văzut-o niciodată. Se poate demonstra”.