MENIU

Lecție de JURNALISM dată presei de către deținuții unei închisori

Revista penitenciarului Bârcea Mare

De trei ani, deţinuţii de la Penitenciarul Bârcea Mare au propria revistă. Se numeşte „Libertate încătuşată”, iar printre cei care au publicat articole aici s-au aflat, în trecut, oameni cu funcţii importante care au ispăşit condamnări în penitenciarul hunedorean.

Penitenciarul Bârcea Mare a transformat deţinuţi în jurnalişti de ocazie. Din 2011, în închisoarea hunedoreană funcţionează o redacţie, preocupată de scoaterea unei reviste lunare, cu titlul sugestiv „Libertate Încătuşată”. Redacţia este una atipică, improvizată în biblioteca penitenciarului şi, bineînţeles, pentru că este vorba de o închisoare, „angajaţii” ei nu pot fi lăsaţi să meargă „pe teren”, în documentare, scrie zhd.ro

Pe prima pagină se precizează, cu litere mari, că ziarul pușcăriașilor este "fără conținut copy paste". 

Oamenii îşi folosesc totuşi imaginaţia şi cunoştinţele, astfel încât rezultatul muncii lor să fie o publicaţie prea puţin diferită ca şi tipar de o revistă obişnuită. Resursele pentru realizarea revistei sunt puţine, astfel că apare în doar un exemplar – două, iar pentru a ajunge la cei interesaţi, este dată din mână în mână. Chiar şi aşa „Libertate încătuşată” a devenit un brand al Penitenciarului Bârcea Mare şi un sprijin pentru deţinuţi.

Temele abordate în publicaţia internă a închisorii sunt religia, folclorul, opiniile autorilor, psihologia, Nu lipsesc relatările de actualitate, povestirile despre activitatăţile deţinuţilor şi nici caricaturile. Unul dintre interviurile publicate într-un număr din toamna anului 2013 al revistei l-a avut ca protagonist pe fostul prim-procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, Florin Apostu. „Din caznele unui fost procuror şef”, a fost titlul interviului luat de redactorii publicaţiei lui Florin Apostu, condamnat la acea vreme pentru infracţiuni de corupţie. Iniţial, interviul apăruse în televiziunea cu circuit închis a penitenciarului.

 

 

Mai multe articole despre:
penitenciar închisoare jurnalism Bârcea Mare