MENIU

Lecție de business: Cum poți câștiga 5 milioane de dolari lucrând 12 ore pe săptămână

Un tânăr din Statele Unite ale Americii arată totuşi că succesul se poate atinge lucrând mai puţin: a reuşit să construiască astfel o a doua afacere care i-a adus venituri de cinci milioane de dolari, potrivit Business Insider, citat de businessmagazin.ro.

Tânărul a urmat teoria filosofică a “esenţialismului” care, conform autorului şi cercetătorului Grec McKeown, este o disciplină care urmăreşte cum să faci mai puţine lucruri, mai bine. Pe măsură ce ai din ce în ce mai mult succes, apar şi o serie de noi oportunităţi dar, dintre acestea, doar câteva contează, observă tânărul.

Primul business al său a fost o companie de comerţ online care vindea chipsuri de poker premium: lucra mai mult de 40 de ore pe săptămână, făcând totul de la expedierea pacheteleor, până la dezvoltarea afacerii. A renunţat apoi la o parte din timpul dedicat acestor responsabilităţi hotărându-se să lucreze doar în zilele de luni, miercuri şi vineri.

A fost şocat să afle că producea mai mult în trei zile decât în cinci. A continuat apoi să îşi reducă timpul dedicat muncii până când a ajuns la 12 ore de muncă pe săptămână. Businessul a crescut, iar în timpul liber a început să muncească la construirea celui de al doilea business, o companie de plăci pentru surf care a ajuns, trei ani mai târziu, la venituri de cinci milioane de dolari. Citeste mai mult...

Mai multe articole despre:
afaceri tânăr dolari lecţie milioane business