Le-a luat maşina foc, în mers. Trei persoane au scăpat cu viaţă
Le-a luat foc maşina în mers. Trei oameni din judeţul Tulcea au scăpat în ultima clipă din autoturismul care a fost cuprins de flăcări în trafic. Unul dintre ei s-a ales cu arsuri minore la un picior.
Incidentul s-a întâmplat pe drumul naţional 222C. Oamenii au sunat la 112, iar la faţa locului a venit o autospecială de pompieri. Maşina însă este destul de avariată. Incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit.