MENIU

Lavinia Șandru, reacție la vestea privind cererea de arestare a soțului ei

Lavinia Șandru. Jurnalista Lavinia Sandru a vorbit deschis despre problema sotului ei Darius Valcov care este urmarit penal intr-un dosar de coruptie, acuzat de abuz in serviciu si luare de mita, iar procurorii DNA cer acum si arestarea sa preventiva.

Lavinia Șandru. „Darius Vâlcov este soțul meu și tatăl fetiței mele, prin urmare nu are cum acest lucru să nu mă afecteze, dar pentru că sunt jurnalist, consider că e normal să le propun și această temă de discuție invitaților mei. Eu nu am să comentez nimic, eu nu am să zic nimic indiferent ce vor zice ei, nici da, nici ba, pentru că nu vreau să influențez cu nimic mersul lucrurilor în justiție. În același timp, dacă nu propuneam acest subiect, puteam să fiu acuzată de faptul că nu înțeleg ce înseamnă să fii cu adevărat jurnalist. (...) Ca și junalist, consider că a informa publicul, cu lucrurile pe care trebuie să le cunoască reprezintă, până la urmă, menirea pentru care am venit aici. Menirea pentru care eu sunt în fața dvs. este să vă aduc informațiile pe care dvs. trebuie să le știți, în așa fel încât să vă faceți viața un pic mai bună. Poate că invitaților le este mai greu... Nici mie nu-mi este ușor!”, a spus Lavinia Șandru la Realitatea.