Laura Georgescu şi alţi membri ai CNA, audiaţi la DNA
Şefa CNA, Laura Georgescu, a fost audiată la Direcţia Naţională Anticorupţie. Tot la DNA a ajuns în urmă cu puţin timp şi Christian Mititelu, membru CNA. Audierile vin după ce în presă au apărut înregistrări în care şefa Consiliului Naţional al Audiovizualului se lăuda că ar lua mită şi ar instiga la încălcarea legii.
Laura Georgescu a fost audiată timp de două ore la DNA. Nici la sosire, nici la plecare şefa Consiliului Naţional al Audiovizualului nu a vrut să răspundă întrebărilor puse de jurnalişti.
La DNA au ajuns astăzi mai mulţi membri ai CNA.
"Este vorba de inregistrarile aparute in presa, protagonist fiind Laura Georgescu", a explicat VALENTIN JUCAN, membru CNA. "Procurorii asta vor sa afle, daca exista complicitate daca pana una alta, faptele care au fost semnalate sunt reale si daca exista complicitate în cadrul institutiei", a mai spus Jucan.
Realitatea TV a dat publicităţii mai multe înregistrări în care şefa CNA vorbeste despre favorizarea unor posturi de televiziune. Laura Georgescu este surprinsă în timp ce spune că ar primi laptopuri pentru instituţie.