MENIU

Lascău renunţă la preşedinţia Federaţiei Române de Judo: "Voi rămâne aproape de Judou-ul românesc"

Florin Lascău renunţă la preşedinţia Federaţiei de Judo

Florin Lascău, actualul preşedinte al Federaţiei Române de Judo, a anunţat că nu va mai candida pentru un nou mandat. Lascău, fost campion mondial, precizează că va sprijini în continuare Judo-ul românesc din poziţia de director sportiv al Federaţiei Internaţionale de Judo.

Florin Lascău a anunţat că nu va mai candida pentru un nou mandat la şefia Federaţiei Române de Judo:

"Totul pentru Tokyo 2020

Grand Slam Tokyo a încheiat calendarul competițional internațional 2016 și deschide începutul pregătirii pentru următoarele Jocuri Olimpice.

Pașii pe agenda de lucru a Federației Române de Judo sunt:

- ședința Comitetului Director FRJ în 13 decembrie 2016

- dezbaterea Moțiunii de neîncredere în 14 decembrie 2016

- Pregătirea Adunării Generale Ordinare de Alegeri în 13-14 ianuarie 2017

Astfel FRJ va putea începe un nou ciclu olimpic cu o nouă conducere și o nouă strategie.

Doresc să menționez că la următoarele alegeri nu voi candida la poziția de președinte FRJ, dar cu toate acestea, continuindu-mi activitatea în judo internațional, voi rămâne aproape de judou-ul românesc, sprijinindu-l, pentru a performa medalii la Jocurile Olimpice din 2020 chiar în Japonia, patria judo-lui."

Mai multe articole despre:
judo Federaţie sport Florin Lascău