Laptele-minune pe care locuitorii din Caucaz îl consumă zilnic.Îi ajută să trăiască peste 100 de ani
Ştiaţi că laptele de capră este mai sănătos decât cel de vacă? Încă din vechime a fost cunoscut acest leac cu acţiune lentă, dar sigură pentru multe suferinţe. Prin compoziţia lui, mai bogată în substanţe benefice decât cel de vacă, laptele de capră are şi rolul de a preveni multe boli grave. Pe deasupra, opreşte evoluţia cancerului, este întăritor şi hrănitor. Se găseşte greu, e adevărat, dar, dacă aveţi ocazia să vă aprovizionaţi cu acesta, nu ezitaţi. În numai câteva zile o să-i simţiţi efectele terapeutice. Veţi fi mai fortificaţi şi cu mai multă poftă de viaţă, întocmai ca locuitorii de pe înălţimile Caucazului, cei mai longevivi oameni de pe planetă.
Chiar dacă sunt mai puţin agreate de crescătorii de animale, pentru că sunt neastâmpărate şi stricătoare, caprele sunt cele care dau cel mai sănătos lapte. Acesta fortifică organismul şi întăreşte imunitatea naturală în TBC (în special cu localizare pulmonară), anemii, dezechilibre hormonale cu pierdere în greutate, cancere în forme incipiente, convalescenţe, afecţiuni paratiroidiene care generează spasmofilii rebele la tratamente clasice, atrofii musculare şi astenie.
De asemenea, specialiştii spun că laptele de capră previne, prin aportul de minerale, anemia şi demineralizarea osoasă. Acţionează ca un medicament, înlăturând slăbiciunea, redând vigoarea şi optimismul şi ajutând organismul să lupte cu boala. Administrarea preventivă îi face pe cei bolnăvicioşi din fire să devină mai rezistenţi la virozele de sezon sau să suporte mai uşor eventualele îmbolnăviri contagioase, îi fereşte pe adolescenţi de epuizare fizică şi îi ajută pe copiii distrofici să se dezvolte normal.
Laptele de capră, spre deosebire de cel de vacă, are un acid organic puternic, care s-a demonstrat că opreşte evoluţia cancerului aflat în stadiul incipient, dar are efecte benefice şi în unele cazuri terminale, cu metastază osoasă. În tratamentul bolnavilor de cancer, laptele de capră se poate consuma în reprize scurte de două-trei zile.
Sursa: doctorulzilei.ro