Aparație impresionantă într-o pădure din Bistrița. Din păcate, are o viață extrem de scurtă. FOTO
O pădure dintr-o localitate din Bistrița-Năsăud este zilele acestea destinaţia preferată de iubitorii naturii, care pot să admire una dintre cele mai rare flori, laleaua pestriţă, cunoscută și sub denumirea de floarea de şah, scrie realitateadebistrita.net.
Laleaua pestriță, o plantă rară, pe cale de dispariție, se găsește în doar câteva zone din România, printre acestea numărându-se și județul Bistrița-Năsăud, unde poate fi admirată în locul numit Pădurea din Șes de pe raza localității Orheiu Bistriței. Zona este protejată prin lege, iar firava plantă creşte sub coroanele stejarilor seculari.
În aceste zile, laleaua pestriță poate fi admirată în toată splendoarea ei, întrucât în Pădurea din Şesul Orheiului a înflorit. Însă, se interzice ruperea ei.
Din păcate, laleaua pestriţă are o viaţă extrem de scurtă, florile sale putând fi admirate doar câteva zile pe an.
FOTO/VIDEO: Cornel Ciocan
Denumită și floarea de șah este o plantă care are nevoie de câteva condiții speciale de dezvoltare. Aceasta crește doar în zone sălbatice, iar umiditatea joacă un rol extrem de important în dezvoltarea lor.
Denumirea științifică a lalelei pestrite este Fratillaria meleagris, iar culoarea specifică este mov-purpuriu, cu picățele mai deschise la culoare.
Laleaua pestriţă înfloreşte primăvara, din luna aprilie până în mai, în funcţie de condiţiile meteorologice. Este o floare delicată, care poate ajunge până la o înălţime de 20 de centimetri şi are în vârf una sau cel mult două flori în formă de clopoţel cu mai multe petale, care par a fi de catifea.
În județul Bistrița-Năsăud, în cinstea lalelei pestriţe, după terminarea perioadei de vegetaţie, se organizează anual un festival care îi poartă numele, fiind intitulat Festivalul ”Laleaua Pestriță”.
Planta mai creste și în zone din județele Gorj, Timiș și Maramureș, unde umiditatea este crescută.