La un pas de tragedie, în Capitală: un șofer a ajuns cu mașina pe un tomberon din Parcul IOR
Un accident mai puțin obișnuit s-a produs în această dimineață, într-un parc din București. O mașină scăpată de sub control a ajuns pe spațiul verde.
Incidentul a avut loc la intrarea în parcul IOR, din Capitală, de pe Bulevardul Câmpia Libertății, conform unei postări pe pagina de Facebook a grupului Info Trafic Bucuresti si Ilfov.
În București, carosabilul este umed iar șoferul care probabil nu a adaptat viteza la condițiile de trafic a pierdut controlul volanului și a ajuns cu mașina pe un tomberon.
Ulterior, a chemat o firmă de tractare, iar autoturismul a fost luat pe o platformă și cel mai probabil va ajunge direct într-un service auto.
”Vă dați seama dacă erau oameni pe trotuar? Ferească Dumnezeu!”, a comentat un internaut.