MENIU

La un pas de tragedie. Doi poliţişti au salvat un tânăr de la moarte, după ce a intrat cu maşina într-un stâlp şi a luat foc

Sursa foto: Pixabay

Doi poliţişti din Piatra-Neamţ au salvat un bărbat de 34 de ani de la moarte, după ce tânărul s-a urcat băut la volan și s-a înfipt cu mașina într-un stâlp. În urma impactului, autoturismul a luat foc, însă cei doi poliţişti au reuşit să îl scoată la timp din autoturismul cuprins de flăcări.

În urma impactului, mașina a luat foc. Din fericire, polițiștii au reușit să-l scoată la timp din autoturism.

Au aflat apoi că tânărul avea o alcoolemie de 0,6 miligrame de alcool pur în aerul expirat.

Acum, individul s-a ales cu dosar penal pentru două infracțiuni: conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.

„La data de 9 februarie, în jurul orei 00.05, patrula mixtă formată din polițiști de rutieră și ordine publică a intervenit la un eveniment rutier, pe Bulevardul General Nicolae Dăscălescu, în Piatra Neamț.

Din primele cercetări a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 34 de ani, din Piatra Neamț, conducea un autoturism pe Bulevardul General Nicolae Dăscălescu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, moment în care a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un stâlp.

Imediat după impact autoturismul a luat foc.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului auto.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul inducând o concentrație de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

Fără să stea pe gânduri Lucian și Marius au procedat la extragerea conducătorului auto din habitaclul autoturismului și cu ajutorul a 4 extinctoare au limitat incendiul, până la sosirea pompierilor.

De unde 4 extinctoare? Unul din dotarea proprie, unul de la o societate comercială aflată în imediata vecinătate și două de la ceilalți participanți la trafic.

Nu uitați să vă echipați autoturismul și cu un extinctor… chiar contează, au transmis reprezentanții IPJ Neamț, potrivit ziarpiatraneamt.ro.

Mai multe articole despre:
accident neamt politisti