La prima vedere pare un bunic oarecare, dar chiar și familia lui a fost oripilată de ce a făcut
Un pensionar de 92 de ani a devenit cel mai vârstnic pedofil din Marea Britanie. Opinia publică a fost înfiorată de faptele sale, după ce s-a dovedit că acesta a încercat să abuzeze de câteva fetițe cu vârsta sub 13 ani.
Ivor Gifford, în vârstă de 92 de ani, originar din Țara Galilor, a fost arestat de autorități după ce a fost prins încercând să ademenească minore prin intermediul programelor de chat.
Când a fost arestat, nonagenarul a declarat poliției: „Sper să mor înainte de a ieși. Știu cum va reacționa familia mea.”
Acesta a menționat că a început să folosească internetul acum doi ani, pentru a găsi o menajeră, după ce soția sa, în vârstă de 68 de ani, a decedat în 2014.
Gifford a fost prins în flagrant, încercând să ademenească ceea ce credea el că sunt două fetițe de 11 și 12 ani, în realitate agenți sub acoperire.
Bătrânul s-a lansat în discuții cu tentă sexuală, oferind descrieri grafice ale activităților pe care el le propunea, iar la un moment dat, a transmis indicații partenerilor de conversație, despre cum să ajungă la el acasă.
Printre probele aduse împotriva sa se află peste 100 de pagini cu conținut explicit, alături de fotografii înfățișându-l în ipostaze intime, pe care le-a trimis mai multor copii, de-a lungul timpului.
Gifford a fost reținut în arest și va fi condamnat la 2 iunie. Acesta a negat acuzațiile, dar instanța a respins apărarea.