La mănăstirea Sihăstria, prezenţa la referendum a fost de 269% după prima zi!
Secțiile de vot din mănăstiri au bătut toate recordurile la prezența la referendumul pentru redefinirea familiei. Cea mai mare prezenţă la urnede sâmbătă a fost înregistrată la Mănăstirea Sihăstria - 269,46%. Aici, 351 de persoane au votat pe liste suplimentare în cursul zilei de ieri.
În județul Neamț, prezența la vot, până la ora 19.00, a fost de 5,42 % (25.417 de persoane). Dintre aceștia, 3.441 au votat pe liste suplimentare și 534 cu urna mobilă.
Cea mai mare prezență s-a înregistrat la secțiile de votare din:
– VÎNĂTORI-NEAMŢ (MANASTIREA SIHASTRIA) – 197,60 %
– MĂNĂSTIREA NEAMŢ – 52,31 %
– DORNEŞTI – 42,99 %
Reamintim că secția de votare care se află la Mănăstirea Sihăstria (comuna Vânători-Neamț), este secția cu cel mai mare procent din țară la prezența la vot (peste 197%). Până la ora 19:00 s-au prezentat 330 persoane, 235 fiind pe liste suplimentare, potrivit Realitatea de Neamt.
„Am fost nevoiți să redistribuim niște buletine de vot de la altă secție, din apropiere, pentru această secție de votare. Au fost mulți turiști care au mers la mănăstire și au votat acolo." – ne-a declarat președintele BEJ Neamț.