La ce riscuri te expui atunci când ai musafiri
O seară cu prietenii petrecută la tine acasă nu are egal! Glume, amintiri, tachinări, jocuri, gustări delicioase și băutură bună. Numai că singurele avantaje pe care le avem atunci când avem musafiri sunt cele de natură spirituală. Altfel, o vizită a găștii la tine înseamnă posibilitatea de a contracta cel puțin 38 de milioane de bacterii.
Fiecare invitat care îți trece pragul aduce cu el 38 de milioane de celule bacteriene, arată oamenii de știință. Potrivit cercetării, în momentul în care o persoană intră la tine în bucătărie, chiar dacă își ține respirația, aduce 10 milioane de celule bacteriene… doar stând acolo, din ceea ce pielea sa elimină în spațiul tău. Totuși, acest tip de bacterii sunt benefice, arată documentarea făcută de oamenii de știință de la Universitatea Chicago, scrie unica.ro.
Vizitele amicilor noștri vin cu două tăișuri, explică aceiași experți. Cu toate cp majoritatea bacteriilor lăsate de musafiri în casa noastr sunt benefice, noi trăim într-un mediu mult prea curat, spun ei. Astfel, momentul în care organismele noastre intră în contact cu aceste bacterii nu se simte pregătit și poate reacționa negativ.
”Aproape toți germenii donați cu atâta generozitate de prieteni și rude nu ne deranjează. Sunt, cel mai probabil, buni pentru noi în multe feluri. Dar în zilele noastre mediul înconjurător este mult prea sterilizat, iar organismul uman a devenit mai slăbit, comparativ cu organismul strămoșilor noștri”, a declarat John Gilbert, coordonatorul cercetării realizate la Laboratorul Național Argonne, din cadrul Departamentului de stat pentru Energie din Statele Unite.