MENIU

La ce pericole te expui când mănânci mezeluri. Atenționările medicilor despre bolile pe care le poți face

Mezelurile şi afumăturile cresc riscul de cancer şi boli de inimă, arată cercetările recente realizate. Însă trebuie să ştii că acest risc nu este atât de crescut în cazul persoanelor care consumă cu regularitate carne de pui sau carne roşie neprocesată. Cu toate acestea, majoritatea recomandărilor oferite de medici se referă la un consum normal de carne slabă şi cât mai puţină carne roşie.

Conform specialiștilor nu ar trebui să se consume zilnic mezeluri, deoarece carnea ultraprocesată din supermarketuri și implicit și mezelurile sunt produse cancerigene. Iată la ce riscuri te expui dacă alegi să consumi regulat mezeluri.

Gust intens, risc de boli precum astm şi Parkinson

Numeroase studii asociază în mod direct declanşarea unor probleme serioase de sănătate precum astmul, anxietatea, boala Parkinson, pierderea vederii, obezitatea, tulburările de vorbire în urma ingestiei mono-glutamatului de sodiu prezent în mezeluri. 

Conform unui studiu ştiinţific publicat în anul 1987, intitulat „Monosodium L-glutamate- induced asthma”, autorii Allen D.H, Delohery J, Baker G. au constatat că 13 din 32 de persoane au suferit crize de astm după ingestia unor cantităţi mari de glutamat de sodiu.

Risc de boli cardiace

Mezelurile sunt bogate în grăsimi rele şi colesterol. Dacă le consumi cu regularitate pot să blocheze arterele şi să-ţi mărească circumferinţa abdomenului. Aceste efecte favorizează apariţia bolilor de inimă.

8 sfaturi esențiale pentru a pierde în greutate repede și sănătos. Unul este esențial iar metoda foarte eficientă

Îmbolnăvesc stomacul, crescând riscul de cancer

Mezelurile conţin nitraţi. Aceşti aditivi care ajută la conservarea cărnii au fost asociaţi cu un risc crescut de a face cancer la stomac. De asemenea, un alt pericol la care ne expun este demenţa sau alte boli neurodegenerative.

Cresc tensiunea arterială 

Din cauza conţinutului ridicat de sare, mezelurile favorizează hipertensiunea arterială care îngreunează foarte mult funcţionarea inimii.

Ce trebuie sa consumi daca ai pielea uscata. Cauzele care duc la această afecțiune și remedii împotriva ei

Mai multe articole despre:
sanatate mezeluri sfaturi tratamente terapii