La ce liceu a intrat Eliza Iliescu, fiica celei mai bătrâne mame din România
Eliza Iliescu, fiica celei mai bătrâne mame din România, a trecut recent prin primul obstacol mai serios al vieții: examenul de Evaluare Națională.
Eliza Iliescu a reușit să obțină, inițial, media 6,52, în urma notei slabe pe care a obținut-o la matematică. La Limba Română, Eliza a obținut nota 8,50, însă proba de matematică a fost cea care i-a dat fetei bătai de cap, nota pe care a primit-o aceasta în urma examenului fiind 4,55. Dorindu-și o medie mai mare, pentru a reuși să intre la un liceu bun, Eliza a depus contestație însă nota finală a fost și mai mică: 6,15.
Din cauza acestei medii, care este una destul de mică, tânăra a intrat la un liceu nu tocmai prestigios, ci care, din contră, este cotat ca fiind printre cele mai slabe licee din Capitală. Astfel, fiica celei mai bătrâne mame din România va urma, din toamnă, cursurile liceului Dimitrie Paciurea, o unitate de învățământ care se află în topul celor mai slabe licee din București, potrivit Kanal D.