MENIU

La 83 de ani, l-a orbit gelozia și a scos pistolul împotriva rivalului de 23. Caz șocant la Arad

Incident armat la Arad. Foto/Profimedia

Caz șocant la Arad, un bărbat de 83 de ani a amenințat cu pistolul pe unul de 23 de ani, din gelozie. Conflictul a fost rezolvat de jandarmi, care au fost chemați prin 112 să intervină. 

Ajunși la fata locului, jandarmii au constatat că este vorba despre doi bărbați, unul în vârstă de 83 de ani, iar celălalt de 23, între care pornise un conflict pe fondul geloziei pentru o femeie de 30 de ani.

Bărbatul de 83 de ani a adresat injurii celui mai tânăr, dar și iubitei acestuia, amenințându-i, chiar pe stradă, cu un pistol pe care îl avea asupra sa, ascuns în haină.

 

În urma verificărilor s-a constatat că pentru o perioadă mai lungă de timp femeia fusese chiriașa bărbatului de 83 de ani.

Jandarmii au confiscat pistolul și încărcătorul, care conținea 5 cartușe, predându-le polițiștilor în vederea continuării cercetărilor. Pe numele bărbatului de 83 de ani au fost întocmite actele de sesizare pentru infracțiunea de amenințare, potrivit Poliției Arad.

Mai multe articole despre:
pistol arad gelozie barbat