MENIU

L-a cunoscut în lagărul de concentrare. 70 de ani mai târziu și-a revăzut salvatorul. Ce a urmat

În Statele Unite a avut loc o reuniune emoționantă dintre un veteran din Al Doilea Război Mondial și un supraviețuitor al Holocaustului pe care, acum 70 de ani, l-a eliberat dintr-un lagăr de concentrare, anunță ABC.

Sid Shafner, în vârstă de 94 de ani, s-a întors în Statele Unite după o călătorie de opt zile în Israel și Polonia, unde a fost onorat în cadrul unei ceremonii organizate în memoria Holocaustului. În 1945, Shafner a participat la eliberarea lagărului de la Dachau. Unul dintre cei 30.000 de prizonieri eliberați atunci a fost Marcel Levy, astăzi în vârstă de 90 de ani.

Sid povestește cum convoiul său a fost oprit de un evreu pe nume Marcel, care le-a cerut ajutorul. Sfarner și Levy au devenit apoi buni prieteni și s-au revăzut acum pentru prima dată în două decenii.

„Tot ce am astăzi, toți copiii mei, nepoții și strănepoții mei, totul ți se datorează ție, Sid”, i-a pus Levy vechiului său prieten.