MENIU

Kremlinul spune că nu există planuri pentru impunerea legii marțiale în Rusia

Sursa foto: Kremlin.ru

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat miercuri că situația politică internă din țară este stabilă și a respins acuzațiile potrivit cărora președintele rus Vladimir Putin ar intenționa să declare legea marțială.

Întrebat dacă Putin plănuiește să introducă legea marțială în Rusia, Peskov a răspuns: „Nu, acest lucru nu e luat în calcul” , relatează CNN.

Șefa Serviciului Național de Informații al SUA, Avril Haines, a declarat marți că actuala tendință din Ucraina sporește șansele ca Putin să apeleze la mijloace mai drastice, inclusiv „impunerea legii marțiale, reorientarea producției industriale sau acțiuni militare potențial escalatorii pentru a elibera resursele necesare pentru a-și atinge obiectivele pe măsură ce conflictul se prelungește”.

Mai multe articole despre:
legea martiala rusia razboi rusia