MENIU

Kremlin: Petro Poroşenko a "început să înţeleagă" că războiul nu este necesar

<p>Președintele Poroșenko</p>

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a început să înţeleagă că nimeni nu are nevoie de acţiuni militare, însă cei care fac parte dintr-un "partid al războiului" sunt în continuare influenţi, a declarat duminică şeful administraţiei de la Kremlin, Serghei Ivanov, citat de agenţia Itar-Tass, potrivit Mediafax.

"Cred că preşedintele Poroşenko a început să înţeleagă că războiul până la victorie, adică până la moartea ultimului ucrainean, nu este necesar", a declarat Ivanov, într-un interviu pentru ziarul Rosiiskaia Gazeta.

"Cei care fac parte din «partidul războiului» în Ucraina sunt în continuare influenţi, dar sper că tendinţa spre pace va învinge", a subliniat el.

Ivanov a apreciat că autorităţile de la Kiev trebuie "să depună o muncă titanică în următorii ani, pentru a soluţiona criza din ţară".

"Însă acestea nu sunt sarcinile Rusiei, ci ale Ucrainei", a adăugat şeful administraţiei de la Kremlin.

El a denunţat intenţia Kievului de a construi un zid la frontiera ruso-ucraineană, subliniind că acest fapt va afecta "în mod ireparabil" relaţiile dintre cele două state.

"Sunt sigur că un astfel de zid nu va fi construit", a afirmat Ivanov, menţionând că "cetăţenii ruşi nu-i consideră pe ucraieni drept străini".

De asemenea, oficialul a deplâns "absenţa unui interes" din partea altor state pentru situaţia umanitară din estul Ucrainei.

"Se pare că nimeni, cu exceptia Rusiei, nu este îngrijorat de situaţia umanitară din Ucraina", a adăugat el.

Mai multe articole despre:
război Kremlin inceput necesar Petro Poroşenko