MENIU

Kovesi vrea să scape de dosarul penal. Ce mutare a făcut șefa Parchetului European

Laura Codruța Kovesi / Foto: Inquam Photos

Laura Codruța Kovesi a inițiat o nouă acțiune în instanță, la Înalta Curte de Casație şi Justiție (ICCJ). Aceasta cere judecătorilor să oblige procurorii de la Parchetul General să finalizeze dosarul deschis pe numele ei de Secția Specială, acum 4 ani.

Laura Codruța Kovesi vrea să se termine cât mai repede situația dosarului în care este vizată. În anul 2019, înainte de a ajunge șefa Parchetului European, a fost plasată sub control judiciar și sub interdicția de a părăsi țara. 

Kovesi vrea acum ca magistrații să ia o decizie finală în acest dosar: fie îl clasează, fie îl trimit în instanță după acuzațiile de luare de mită, abuz în serviciu și mărturie mincinoasă în dosarul privind aducerea în țară a fostului director al Fondului Național de Investiții Nicolae Popa.

Dosarul a fost deschis în anul 2018 de procurorul Adina Florea de la Secția specială, în urma unui denunț al fostului deputat PSD Sebastian Ghiță. El a acuzat-o pe Kovesi că i-ar fi cerut peste 200 de mii de lei pentru aducerea în țară cu avionul lui Nicolae Popa. 

Kovesi era la acea vreme procuror general al României, iar Nicolae Popa era condamnat definitv la 10 ani și 4 luni de închisoare în dosarul Fondului Național de Investiții (FNI). 

Mai multe articole despre:
kovesi dosar penal nicolae popa fni