MENIU

Kovesi, verdict din partea CSM. Ce pățește după ce a sfidat comisia pentru alegerile din 2009

<p>Kovesi</p>

Secţia pentru procurori a CSM ar putea decide miercuri un verdict în cazul acţiunii disciplinare în care fostul procuror-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, este cercetată pentru refuzul de a se prezenta la comisia parlamentară.

Inspecţia Judiciară a exercitat, în luna aprilie, o acţiune disciplinară faţă de Laura Codruţa Kovesi, referitor la refuzul de a se prezenta în faţa Comisiei speciale de anchetă a Parlamentului. Raportul inspecţiei a fost transmis Secţiei pentru Procurori a CSM.

"Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de doamna Laura Codruţa Kovesi, procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie („DNA") pentru manifestări care aduc atingere onoarei profesionale şi prestigiului justiţiei săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu şi nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale, abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi ş) din Legea nr. 303/2004. În motivarea acţiunii s-a reţinut că procurorul şef al DNA a încălcat dispoziţiile explicite ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 611 din 03 noiembrie 2017 prin refuzul de a se prezenta în faţa Parlamentului României - Comisia specială de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din anul 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial şi de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţie celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţii comisiei", a transmis Inspecţia Judiciară, cu câteva luni în urmă, printr-un comunicat de presă.

Este a patra cercetare disciplinară începută de IJ faţă de Laura Codruţa Kovesi.

Prima acţiune disciplinară în cazul procurorului şef al DNA a fost declanşată de Inspecţia Judiciară în 12 ianuarie, o acţiune similară fiind declanşată şi în cazul lui Marius Iacob, procuror-şef adjunct al DNA. Procurorului şef al DNA i se impută, între altele, manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu.

Una dintre abaterile constatate de IJ în cazul lui Kovesi se referă la înregistrările apărute în spaţiul public, din timpul unei şedinţe de lucru din 18 iunie 2017.

De asemenea, procurorului şef al DNA i se impută că "a folosit faţă de colegii procurori un ton superior şi agresiv, inadmisibil în raport cu standardele minimale de etică şi deontologie ale unui magistrat, de natură a genera în rândul opiniei publice un sentiment de indignare şi a unui dubiu legitim cu privire la respectarea principiilor supremaţiei Constituţiei şi a legilor, precum şi a imparţialităţii procurorilor".

În 11 aprilie, Inspecţia Judiciară a anunţat că a început o altă acţiune disciplinară faţă de Kovesi, inspectorii judiciari spunând că Laura Codruţa Kovesi a săvârşit o serie de abateri disciplinare referitoare la controalele tematice, după ce şi-ar fi desemnat consilierul judecător  Dana Tiţian să facă verificări la două servicii teritoriale.

Mai multe articole despre:
Kovesi