Atac la Kovesi: "M-a forțat să urgentez dosarul unui posibil premier", spune procuroarea Iorga
Procurorul Mihaiela Iorga, trimisă în judecată după ancheta inspecției judiciare, iese la atac și face acuzații grave la adresa șefei DNA, Laura Kovesi.
Mihaiela Iorga a declarat că Laura Kovesi a chemat-o, la un moment dat, ca să o întrebe dacă nu ar putea să "iasă" cu un dosar al unui fost ministru ce urma să fie numit premier, pentru că acesta din urmă ar fi numit-o pe D. Gîrbovan ministru al Justiţiei, ceea ce reprezenta un dezastru pentru DNA.
Mihaiela Iorga a mai spus că a fost chemată de către procurorul-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, într-un birou al unui alt procuror, prin urmare a mai existat un martor al acestei discuţii.
"A existat un moment care m-a marcat. Trebuia desemnat la un moment dat premierul României. Era vehiculat numele unui fost ministru. Exista în lucru la mine un dosar cu acest fost ministru. Nu voi da nume pentru că nu vreau să spună cineva că am stricat o anchetă. Am fost chemată şi întrebată dacă am putea să ieşim cât mai repede cu acel dosar. Explicaţia a fost de genul că dacă acest domn va ajunge premier, doamna Dana Gîrbovan (preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România -n.r.) va fi ministru al Justiţiei, ceea ce va însemna un dezastru pentru noi", a declarat procurorul Mihaiela Iorga.
Procurorul a precizat că a răspuns atunci că acest lucru nu este posibil pentru că dispunerea continuării urmăririi penale ar fi însemnat o cerere adresată Parlamentului, deci nu se putea trece la o altă etapă şi, în acel moment, nu existau probe suficiente la dosar.